Țepuit în talcioc: Un tânăr albaiulian a plătit un telefon mobil și a ajuns acasă cu o bucată de faianță
Poliţiştii de investigații criminale din Alba Iulia au reușit să-l identifice pe un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Năvodari, despre care există suspiciunea că este autorul unei infracțiuni de înşelăciune.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în data de 18 mai, în timp ce se afla în talciocul din Alba Iulia, bărbatul l-a abordat pe un tânăr în vârstă de 24 de ani, căruia i-a oferit, spre vânzare, un telefon mobil, contra sumei de 700 de lei. Tânărul a fost de acord cu tranzacţia însă, după efectuarea acesteia şi-a dat seama că a fost înşelat, în momentul în care, în husa telefonului, în loc de telefonul pe care-l târguise, a găsit o bucată de faianţă.
Faţă de A.M., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune precum şi în vederea stabilirii întregii sale activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE pentru grupele O negativ, A pozitiv și AB pozitiv: ,,Avem multe solicitări pe aceste grupe, iar stocul este insuficient”
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE pentru grupele O negativ, A pozitiv și AB pozitiv: ,,Avem multe solicitări pe aceste grupe, iar stocul este insuficient” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, miercuri, 8 aprilie 2026, un nou apel către persoanele care pot să doneze sânge din grupele O negativ, AB pozitiv […]
Secretarul general al Primăriei Alba Iulia, Marcel Jeler, s-a pensionat, după mai bine de 28 de ani în această funcție: Cine i-a preluat atribuțiile
Secretarul general al Primăriei Alba Iulia, Marcel Jeler, s-a pensionat, după mai bine de 28 de ani în această funcție: Cine i-a preluat atribuțiile Secretarul general al Primăriei Municipiului Alba Iulia, Marcel Jeler (63 de ani), s-a pensionat după aproape 3 decenii în această funcție. Mai precis, Marcel Jeler, a fost secretar al municipiului Alba […]
FOTO | Lorena Dănoaie, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu” 2026
Lorena Dănoaie, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, calificată la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu” 2026 O elevă a Școlii Gimnazaiale „Avram Iancu” Alba Iulia s-a calificat la faza națională a Concursului Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu” 2026. „Performanță și pasiune pentru lectură la Școala […]