Teodor Atanasiu: USL a intervenit prompt ca Parlamentul să nu blocheze justiţia
*Deşi puterea portocalie avea alte planuri…!

Deşi noi, parlamentarii USL ne aflăm în protest, încă de la începutul acestei sesiuni parlamentare, săptămâna trecută, în cadrul şedinţei de Plen a Camerei Deputaţilor, în care partidele aflate la putere trebuiau să voteze pentru încuviinţarea percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL Mihai Boldea, dar chiuleau pe rupte, am decis, pe loc, să întrerupem protestul nostru, pentru a lăsa justiţia, imediat, să-şi facă datoria!
Bineînţeles, PD şi aliaţii săi, partide de traiseişti şi şantajişti, ne vorbesc, non-stop, de dimineaţa până seara, despre valoroasele şi nemaiîntâlnitele calităţi, care le justifică rămânerea la guvernare, împotriva voinţei poporului român!
Nu auzim altceva, în prime-time, decât laude gogonate de sine: cât de buni, corecţi, eficienţi şi perfecţi sunt ei, deşi, aproape săptămânal, mai apare la lumina zilei şi, evident, a cercetării DNA, câte un caz de corupt sau deja penal, de pd-ist, aflat în funcţii importante, în administraţie, guvern sau chiar membru al Parlamentului!
Cazul Boldea este unul jenant, ruşinos şi mai mult decât penibil, pentru marele şi curatul partid, de buzunar, al domnului Băsescu! Potrivit DIICOT, Mihai Boldea face parte dintr-un grup infracţional organizat, constituit din 22 de persoane, alături de un avocat din Baroul Galaţi şi un fost arbitru de la Curtea de Arbitraj Galaţi, care se ocupau cu înşelăciuni în domeniul imobiliar.
Şi cu toate acestea, în loc să se mobilizeze, de urgenţă şi în mod exemplar, pentru a ajuta justiţia să-şi facă, cât mai repede, datoria, parlamentarii Coaliţiei aflate la guvernare au chiulit în masă, încercând să obstrucţioneze, în mod vădit, cererile urgente ale justiţiei!
În plină iarnă, când toată România zăcea blocată, la propriu, sub munţi de nămeţi, iar românii au rămas zile întregi fără apă, alimente şi curent electric prin trenuri, maşini sau chiar în casele lor, pd-işii se mobilizau ca la starea de război, iar parlamentarii Coaliţiei erau aduşi, la parlament, cu „viteza luminii portocalii” (avioane speciale, elicoptere etc) pentru învestirea guvernului Ungureanu!
La şedinţa în care s-a dezbătut problema deputatului Boldea, aceştia abia dacă au reuşit să-şi strângă, forţat şi dezlânat, rândurile şi tot nu adunau numărul necesar cvorumului!
În aceste condiţii, liderii USL au decis pe loc să contribuie, prin parlamentarii săi, la întrunirea imediată a cvorumului, când au constatat că, în sala de plen erau prezenţi doar 161 de reprezentanţi ai puterii, în condiţiile în care, ar fi trebuit să fie minim 164!
Apoi s-a văzut că dorinţa pd-istă era cu totul alta, dacă, după ce 10 parlamentari ai USL s-au alăturat, votând la vedere pentru a înlătura orice fel de suspiciuni ulterioare, totuşi, votul s-a prezentat astfel: 147 de deputaţi au votat pentru încuviinţarea percheziţiilor, 17 au votat împotrivă şi 4 voturi au fost anulate.
Când a venit momentul, ca Parlamentul României să dea undă verde pentru cercetarea, perchiziţionarea şi arestarea unui parlamentar al puterii, cât o pată imensă pe obrazul instituţiei – şi plantat în Parlament de PD – cinstita putere a dat bir cu fugiţii şi ne-a lăsat pe noi, cei din USL să le demontăm laşitatea!
Ba, mai mult de cât atât, prezumţia de nevinovăţie a parlamentarului pd-isto-independent Boldea e perimată, având în vedere faptul că, acesta era deja, de ceva vreme, fugit prin ţările calde!
Deci, demersul nostru, al USL, este pe deplin justificat, iar puterea portocalie, demonstrează, încă odată, că îşi apără corupţii şi ilegalii, cu cât mai multe subterfugii posibile şi cu toate armele fariseismului din dotare!
Deputat PNL Alba, Teodor ATANASIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Zeci de plăcuțe de informare turistică cu cod QR vor fi montate pe principalele monumente și atracții din Aiud
Zeci de plăcuțe de informare turistică cu cod QR vor fi montate pe principalele monumente și atracții din Aiud Zeci de plăcuțe de informare turistică cu cod QR vor fi montate ]n curând pe principalele monumente și atracții din municipiul Aiud. „Descoperirea obiectivelor turistice din Aiud devine digitalizată și mai simplă! În curând, 22 de […]
FOTO | Iluminat stradal integral pe tehnologie LED în fiecare sat aparținător de Ocna Mureș
Iluminat stradal integral pe tehnologie LED în fiecare sat aparținător de Ocna Mureș Fiecare stradă din localitățile componente ale orașului Ocna Mureș beneficiază de iluminat public modern bazat pe tehnologia LED. Amplele lucrări de modernizare și eficientizare a sistemului de iluminat public în Uioara de Sus, Uioara de Jos, Războieni-Cetate, Cisteiu de Mureș și Micoșlaca […]
FOTO | Reorganizare a dispunerii serviciilor în cadrul Primăriei Aiud: Compartimentul Agricol s-a mutat de la etajul I la parter, pentru a fi mai accesibil
Reorganizare a dispunerii serviciilor în cadrul Primăriei Aiud La sediul Primăriei Aiud s-a procedat la o reoganizare a dispunerii serviciilor. Compartimentul Agricol s-a mutat de la etajul I la parter, pentru a fi mai accesibil tuturor, în special persoanelor vârstnice. „Poate fi găsit mai ușor – este prima ușă pe partea dreaptă, imediat după intrarea […]