Ştirea zilei

Tentativă de OMOR în Alba: Un bărbat, orbit de aburii alcoolului, și-a înjunghiat o cunoștință

Ioana Oprean

Publicat

în

Tentativă de OMOR în Alba: Un bărbat, orbit de aburii alcoolului, și-a înjunghiat o cunoștință

Un bărbat din Alba a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Acesta a mai fost obligat la plata sumei de 30.000 de euro cu titlu de daune morale.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență în sarcina inculpatului, că la data de 17.02.2023, seara, după orele 18:00, probabil în jurul orei 21:00, în timp ce se afla cu mai multe persoane la un grătar organizat la ferma deținută de martor și familia extinsă a acestuia, pe raza localității Șibot, pe fondul consumului de alcool și a unei discuții aprinse cu victima, în cursul căreia cei doi și-au adresat cuvinte cu potențial jignitor, a aplicat acesteia din urmă o lovitură în zona abdominală, cu un cuțit aflat pe masa dintre cei doi, cauzându-i leziuni care au pus în pericol viața, prin plaga tăiat-înțepată astfel creată.

Pe fondul consumului de alcool în cantități destul de însemnate, între victima S.M.S și numitul M.V. a izbucnit un conflict verbal, plecat de la glume pe care cei doi le făceau reciproc unul față de celălalt, în cursul cărora victima a insinuat că M.V. este leneș, nu are mașină și umblă cu a fiului său și alte asemenea. În acest punct al discuției dintre cei doi, probabil în jurul orei 21:00, inculpatul M.V. i-a spus victimei că este țigan. Deranjat de acest aspect, victima a replicat lui M.V. că „este un gunoi”, ceea ce a declanșat o reacție violentă a numitului.

Astfel, acesta la masă ședea în capătul opus ușii de acces în fermă, victima undeva la mijlocul mesei. M.V., după ce a fost numit gunoi, a sărit în picioare de la locul său și s-a deplasat într-o poziție vis-a-vis de victimă, peste masă, încercând să îl prindă, respectiv să îl lovească. Întrucât lângă victimă se afla martorul, potrivit propriei declarații cel mai lucid dintre cei prezenți, acesta din urmă a încercat să îl tragă înapoi pe M.V., ca acesta să nu ajungă la victimă. Într-o primă fază, M.V. a reușit să scape din strânsoare, și a întins mâinile spre victimă ocazie cu care – cel mai probabil a lovit-o scurt pe aceasta în zona abdomenului cu un cuțit aflat pe masă, după declarația martorulu, aproximativ în dreptul victimei, cuțit folosit la tăierea pâinii, cu lamă lungă.

Concluziile preliminare medico-legale au arătat că victima prezenta o leziune traumatică (plagă înțepată-tăiată abdominală penetrantă cu leziune de ileon, hemoperitoneu și peritonită stercorală) ce s-a putut produce prin lovire cu un corp înțepător-tăietor (posibil cuțit), ce necesită spre vindecare 45-50 de zile îngrijire medicală, în condițiile unei evoluții favorabile, a pus în primejdie viața victimei și poate data din 17.02.2023.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Fabrică de procesare a cânepei, construită de o companie olandeză într-o comună din Alba în urmă cu 10 ani, scoasă la vânzare. Firma a raportat în 2024 o cifră de afaceri în scădere cu 35% şi un profit net de 14.560 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Fabrică de procesare a cânepei, construită de o companie olandeză într-o comună din Alba în urmă cu 10 ani, scoasă la vânzare. Firma a raportat în 2024 o cifră de afaceri în scădere cu 35% şi un profit net de 14.560 lei Prima fabrică de cânepă HempFlax din România, inaugurată în județul Alba printr-o investiție […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Un copil, de 9 ani, a CĂZUT de la etajul al doilea al unui bloc din Alba Iulia: A fost transportat de urgență la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un copil a CĂZUT de la etajul al doilea al unui bloc din Alba Iulia: Un echipaj SMURD a intervenit de urgență Un echipaj SMURD TIM, cu medic, intervine miercuri, 4 februarie 2026, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia, unde un copil a fost rănit după ce a căzut de la etajul al doilea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Ritmul de topire a gheții în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare din ultima sută de ani: Temă fierbinte de dezbatere la un atelier internațional în Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Ritmul de topire a gheții în Peștera Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare din ultima sută de ani: Temă fierbinte de dezbatere la un atelier internațional în Alba Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a International Workshop on Ice Cave, […]

Citește mai mult