Rămâi conectat

Sănătatea și natură

„TEIUȘ BIKE – Împreună în natură”: Eveniment organizat de primăria Teiuș. PROGRAM și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

„TEIUȘ BIKE – Împreună în natură” : eveniment organizat de primăria Teiuș. PROGRAM și condiții de participare

Primăria orașului Teiuș organizează în data de 20 august 2021, începând cu ora 8:00, evenimentul „TEIUȘ BIKE – Împreună în natură”, ediția I.

La concursul organizat , poate participa orice persoană din Teiuș, cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, care se înscrie în cerințele regulamentului de concurs.

Concursul se va desfășura pe grupe de vârstă, pe un traseu ce va cuprinde orașul Teiuș și satele aparținătoare, stabilit de organizatori, unul din principalele obiective ale concursului este de a pune în valoare, sloganul „Mișcarea înseamnă sănătate” și nu în ultimul rând să ne cunoaștem mai bine orașul nostru cu pitoreștile sale împrejurimi.

Înscrierea se face în perioada 19 iulie – 9 august 2021, la sediul Primăriei Teiuș, de luni până vineri, între orele 8 00 – 12 00 sau pe e-mail : [email protected] .

Prin excepție, în funcție de numărul de participanți, organizatorii vor da posibilitatea și la înscrierea concurenților în ziua competiției, cu 1 oră înaintea începerii startului, la Casa de Cultură a orașului Teiuș, locul începerii acțiunii.

Ordinea înscrierii va reprezenta și ordinea pe liniile de start, primii înscriși vor lua startul în primele linii!
La înscriere, participantul va prezenta actul de identitate și va completa o declarație pe propria răspundere, totodată cei care nu au împlinit 18 ani, pe lângă declaratia mai sus menționată, vor avea nevoie și de acordul scris al parintelui/ tutorelui, prin care acesta își dă consimțământul participării la competiție.

Pentru consultarea regulamentului, cât și alte detalii accesati : www.primariateius.ro, secțiunea news.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

28 IULIE | Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Beneficiile unui ficat sănătos

Bera Larisa

Publicat

în

28 IULIE | Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Beneficiile unui ficat sănătos Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, celebrată anual pe 28 iulie, se desfășoară anul acesta sub sloganul „O singură viață, un singur ficat!”. Această zi reprezintă o oportunitate de a sublinia importanța accelerării eforturilor pentru eradicarea hepatitei virale, precum și de a […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Irigarea legumelor din grădină pe timp de caniculă. Cum udăm pentru a avea plante sănătoase și economie la apă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Irigarea legumelor din grădină pe timp de caniculă. Cum udăm pentru a avea plante sănătoase și economie la apă Pentru a avea o grădină sănătoasă chiar și în perioadele de caniculă, pentru irigarea legumelor trebuie să ținem cont de niște reguli. Cu ajutorul acestor reguli ne putem bucura de plante sănătoase și o economie la […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente

Ioana Oprean

Publicat

în

Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente Lăsate cumva în umbră de către cireşe, cu roşul strălucitor şi prospeţimea lor inconfundabilă, codiţele prin care aceste fructe se hrănesc sunt prea rar luate în seamă. Şi totuşi, creşterea rapidă a cireşelor, culoarea şi gustul lor, totul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea