Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ţebea, mai mult decât un nume

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Împreună cu mii de români am participat în ziua de 11 septembrie la comemorarea a 139 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu, în cimitirul de la Ţebea. Ţebea şi Avram Iancu pot fi deopotrivă o ştire sau un crâmpei de simţire românească. Patriotismul şi sentimentul naţional au devenit din păcate un subiect de discuţie şi nu o parte de suflet care să ne anime pe fiecare dintre noi. Vorbesc despre Ţebea, ca un moţ, ca un român care simte că peste tot demnitatea naţională este călcată în picioare fără ca noi să reacţionăm în vreun fel. Ţebea este înainte de toate o Catedrală în care poate ar fi bine să ne reconsiderăm atitudinea faţă de simbolurile naţionale. Avram Iancu, icoana multor generaţii de moţi, a fost spânzurat simbolic şi noi am zis în şoaptă blasfemie şi apoi tăcere. Viaţa merge înainte iar Csibi Barna devine un simbol al maghiarimii din zonă. Nu trebuie să fii antimaghiar că sa fii un bun român, dar nici nu pot să stau cu mâinile încrucişate când văd că românismul nu mai înseamnă mare lucru. La mormântul marelui erou naţional Avram Iancu l-am reîntâlnit pe poetul Laurian Stănchescu care a plecat în „Marşul Iancului”, de unul singur, pe jos din casa în care s-a născut în 1824 Avram Iancu până la Ţebea, ajungând acolo în ziua morţii lui Avram Iancu, pe 10 septembrie. A plecat din Câmpeni cu gândul la rădăcinile noastre, la mândria de a fi român, unde a avut loc o ceremonie lângă statuia ecvestră a lui Avram Iancu. La această ceremonie, Laurian Stănchescu a recitat un poem dedicat lui Avram Iancu; s-a stat de veghe, două ore cu lumânări aprinse. Cu o voce fermă poetul îmi povesteşte „merg pe jos pe traseul până la Ţebea, mă opresc la Abrud, Ciuruleasa, Buceş, Brad, pe marginea drumului asfaltat, cu tricolorul pe umeri şi cu icoana lui Avram Iancu în braţe, unii mă înjură de mamă din maşini, alţii mă trimit la spitalul de nebuni sau să mă spânzur, dar mulţi mă invită la ei în casă şi mă omenesc, îmi dau să mănânc şi pot să dorm la ei”. Pentru prima dată Laurian Stănchescu a iniţiat şi la Ţebea o gardă de noapte cu făclii şi lumânări aprinse în jurul mormântului eroului naţiunii române în noaptea de 10 spre 11 septembrie. Poetul a propus ca începând de anul viitor Marşul Iancului şi garda de noapte să devină demersuri naţionale.
Eu ca moţ vreau să transmit un mesaj românilor rămaşi fără memoria eroilor lor să nu-şi piardă de tot identitatea istorică şi culturală. E şi un protest al meu împotriva dezastrului cultural de la noi, dezastrului moral general. Mă gândesc la toate aceste lucruri cu mâhnirea unui om care aşteaptă un răspuns, care aşteaptă să-i fie apărate valorile fundamentale cu teama că prin dezrădăcinare, în câteva zeci de ani, băiatul meu nu va mai simţi nimic pentru ţara lui. Sfinţenia acestor locuri e dată de personaje istorice precum Avram Iancu. Unii îl spânzură simbolic şi apoi nu se întâmplă nimic… Dreptatea nu schimbă sentimentul naţional dar dacă ea s-ar face aş şti că nu ne pierdem identitatea. Catedrala Munţilor Apuseni a răsunat duminică de românism. Îmi place asta şi nu numai pentru că m-am născut aici, mă uit la steag şi înţeleg că în sufletul meu nu poate exista sentiment mai nobil decât dragostea pentru ţara şi poporul meu. Dumnezeu a fost bun cu noi, lăsând aici oameni care s-au sacrificat pentru idealul naţional. Noi avem obligaţia să respectăm sacralitatea unui sacrificiu ce nu are nevoie de timp şi spaţiu pentru a reprezenta viaţa unui popor care merită mai mult decât primeşte. Eu am zis şi zic că e un act de bun simţ ca istoria să fie sacră şi repusă în drepturile ei. Cine va auzi asta, cui îi va păsa, rămâne de văzut. Eu îmi iubesc ţara şi rădăcinile şi nu pot să tac vinovat în faţa unor lucruri nelalocul lor. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Jr. Mihaela MIH – DEHELEAN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Albaiulianca Alexa Vîlcan, inițiatoarea „Mesei care Unește”, după recordul mondial: „Ăsta e cel mai uman record din cartea recordurilor”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

VIDEO | Albaiulianca Alexa Vîlcan, inițiatoarea „Mesei care Unește”, după recordul mondial: „Ăsta e cel mai uman record din cartea recordurilor” Un eveniment unic în România și în lume a intrat oficial în Cartea Recordurilor Guinness. Proiectul „Masa care Unește”, inițiat de albaiulianca Alexa Vîlcan, fondatoarea Bloom The World, a stabilit un nou record mondial […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 SEPTEMBRIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 SEPTEMBRIE 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 7 septembrie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Alba Iulia este din nou în Cartea Recordurilor: „Masa care unește” – 10.000 de oameni au făcut istorie în Capitala Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia este din nou în Cartea Recordurilor: „Masa care unește” – 10.000 de oameni au făcut istorie în Capitala Marii Uniri Sâmbătă, 13 septembrie 2025, la ora 20:00, a fost anunțată omologarea recordului stabilit în Cetatea Alba Carolina. Alba Iulia ajunge din nou în Cartea Recordurilor grație unui eveniment care a adunat un număr […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea