Ştirea zilei

Taxarea intrării în Cetatea Alba Carolina a fost suspendată! Se repoziționează și se suplimentează echipamentul tehnic. Nimeni nu știe cât va mai costa ”afacerea”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Problemele apărute după intrarea în folosință a sistemului de taxare pentru autovehiculele care intră în Cetatea Alba Carolina au obligat administrația locală din municipiu să ia măsuri urgente pentru a evita aglomerația din zonă.

bariera Cetatea Alba Carolina (1)Potrivit reprezentantului Primăriei Alba Iulia, în cursul dimineții de miercuri a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai firmei care a montat echipamentul de acces auto și taxare a parcării, la care au mai participat responsabili tehnici din cadrul primăriei, dar și reprezentanți ai firmei Corint SRL, care a achiziționat, în cadrul proiectului de restaurare a Laturii de Vest, sistemul de acces cu bariere.

În urma discuțiilor, s-a decis repoziționarea stației de taxare de pe actualul amplasament (insula care separa sensurile de acces) și suplimentarea echipamentelor cu încă un aparat de taxare, poziționat în interiorul Cetății. Aceste măsuri vor scurta timpii alocați operațiunilor intermediare de validare a taxării. Canalele tehnice existente permit realizarea infrastructurii de conectică între cele două posturi de taxare și bariere. Taxarea parcării în Cetatea Alba Carolina va fi suspendată până la optimizarea tuturor elementelor ce compun sistemul de acces”, a precizat Mihai Coșer.

Astfel, după doar două zile de testare a sistemului de taxare auto, timp în care mai mulți șoferi au suferit pagube după ce bariera le-a căzut pe mașini iar alții s-au arătat nemulțumiți de timpul prea mare de așteptare ”din cauza unui sistem prost gândit”, problemele au culminat cu defecțiuni tehnice care au dus la suspendarea taxării încă de marți după-amiază.

Din informațiile pe care le avem rezultă că situația va rămâne ”în coadă de pește” pentru mult timp, deoarece achiziționarea unui nou aparat de taxare nu se poate face decât prin licitație publică. De asemenea este necesar să se stabilească o sursă de finanțare, deoarece în bugetul pe acest an nu au fost prevăzute astfel de cheltuieli.

Nu în ultimul rând, trebuie să se facă o evaluare a costurilor și să se stabilească cine va plăti, pentru că, din câte cunoaștem, chiar dacă face parte din lucrările de reabilitare executate pe Latura de Vest, bariera și aparatele de taxare, cumpărate de Grup Corint cu aproximativ 50.000 de euro, nu fost cuprinse inițial în proiect.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată. Primar: „Spitalul are de recuperat 470.000 de lei, bani care vor fi folosiți pentru servicii medicale mai bune pentru aiudeni”

Ioana Oprean

Publicat

în

Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, trimisă în judecată Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud, a fost trimisă în judecată. Joi, 5 martie 2026, primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a făcut precizări publice pe această temă. „Dragi aiudeni, cu un an în urmă semnam decizia de numire a noului manager interimar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public: Contractul prevede și analiza oportunității extinderii transportului local la nivel de areal metropolitan

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia a contractat servicii de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public Primăria Alba Iulia a contractat, joi, 5 martie 2026, prin achiziție directă, de elaborare a documentaţiei pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local în municipiul Alba Iulia și a consultanței necesare pentru lansarea procedurii de delegare a […]

Citește mai mult