Cultură Educație

Târgul de povești pentru copii. Târg de carte dedicat exclusiv celor mici, în perioada 20-21 octombrie, în cadrul Galeriilor de Artă de la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina

Mondoc Adriana

Publicat

în

Târgul de povești pentru copii. Târg de carte dedicat exclusiv celor mici, în perioada 20-21 octombrie, în cadrul Galeriilor de Artă de la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina

Clubul de carte “Cu copiii la povești” are plăcerea de a vă invita la primul Târg de carte  pentru copii din zona noastră. Edituri de renume vin la Alba Iulia în anul Centenarului și fac ca micile inimioare de cititori sa bată la unison în ritmuri de poveste, cu cele mai frumoase cărți pentru copii!   Prima inițiativă de acest gen din județ va aduce împreună într-un cadru organizat edituri ce publică adevărate comori literare adresate celor mici, precum si librării ce comercializeaza cele mai valoroase titluri pentru copii.

Pe perioada celor două zile de târg, vor fi prezente in fața publicului cărți ce merită să întregească biblioteca fiecăruia, cărți recomandate de marea comunitate a părinților ce înțeleg importanța lecturii in viața copiilor, dar mai ales cărți care să poată fi răsfoite si achiziționate la prețuri promoționale, timp de două zile la Alba Iulia.
Întrucât crezul de ansamblu al Clubului de carte vizează poveștile cu mesaj pozitiv, responsabilitate si respect prin educarea emotionalului si educația cu blândețe, “Târgul de povești pentru copii” va fi un eveniment ce va pune în valoare importanța lecturii încă de la vârste fragede, precum și cărțile de calitate, ce au puterea de a dezvolta creativititatea, imaginația, gândirea critică, libertatea de exprimare și încrederea în sine.

Târgul se va desfășura în perioada 20-21 Octombrie 2018 și va găzdui atât expoziția cu vânzare a celor mai bune titluri editoriale, precum si lansări de carte, piese de teatru pentru copii, ateliere creative, atelier de parenting, dar si o reîntoarcere în trecutul poveștilor de odinioară, ascultate la Pick-up ori rulate pe diafilme.

Programul Târgului va fi după cum urmează: sâmbătă, 20 octombrie 2018 între orele 10.00-20.00, iar duminică, 21 octombrie 2018 între orele 10.00-18.00.

Participarea este gratuită, iar pentru mai multe informații și programul complet de eveniment, vă invităm să accesați pagina Clubului de carte „Cu copiii la povești”: https://www.facebook.com/cucopiiilapovesti/


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult