Ştirea zilei

Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2014. FOTO: Te Deum, depuneri de coroane la Crucea lui Avram Iancu și zeci de politicieni

Dragoş Suciu

Publicat

în

  • Anul electoral, dar și iubirea față de eroii neamului, tradiții, obiceiuri și meșteșuguri au adus pe Muntele Găina din comuna Avram Iancu zeci de politicieni

Muntele Gaina 201450A doua zi din cadrul tradiționalei serbări populare naționale, Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2014 a adunat sute de persoane din Alba, Arad, Bihor, Hunedoara sau Cluj, dar și politicieni din administrațiile locale, județene, parlamentari și prezidențiabili.

La ora 10.00, în cel mai înalt punct al muntelui ”Crucea Iancului”, un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de Te Deum în memoria marilor martiri şi eroi ai neamului românesc, printre care și Avram Iancu care este Craiul de legendă al Munţilor Apuseni. Camera Deputaților, Instituții ale Prefectului, Consilii Județene, administrații locale și instituții deconcentrate au depus coroane de flori la Crucea Iancului prin reprezentanți de seamă, parlamentari, prefecți, președinți ai CJ, primari sau directori, prezenți la slujba de Te Deum.

Pe Muntele Găina, cele mai multe priviri le-a atras Elena Udrea care s-a așteptat să fie nașa unei mirese ”târguite”.

”Particip cu drag la astfel de manifestări populare. Mă așteptam să văd aici cereri în căsătorie. Să văd că tinerii aici ca pe vremuri se întâlnesc și au nevoie de nași. Deocamdată nu m-a căutat nimeni să nășesc, dar poate jos se întâmplă ceva. La ”Găina” e prima dată când am ajuns, începutul e mai greu și o să venim de acum încolo. Transmit tuturor să iubească tradițiile și să le păstreze. Ar fi frumos dacă am ține aici tradiția așa cum a pornit ea. Dar mă bucură faptul că românii vin aici din toată țara nu doar din județele limitrofe”, a spus Elena Udrea.

Vremea a făcut ca această ediție a Târgului de Fete să fie una cât se poate de reușită, susține Ion Dumitrel.

”Am găsit ediția din acest an cu o vreme foarte bună și acest lucru este o raritate. Oamenii sunt obișnuiți să vină aici, iar noi îi întâmpinăm în fiecare an cu târguri meșteșugărești, spectacole pentru tineret. A fost o ediție reușită în primul rând și datorită vremii”, a spus Ion Dumitrel.

Prezidențiabilul Cătălin Predoiu consideră că astfel de evenimente îți dau tăria de a merge mai departe.

”Am venit din respect, în primul rând pentru eroul nostru național Avram Iancu. Am stat de vorbă cu artizanii, am făcut și cumpărături pentru fetiță. Dacă ne pierdem tradițiile ne pierdem sufletul. E firesc să te întorci către tradiții și să le păstrezi. Spuneau oamenii că s-a cam pierdut din meșteșuguri, copiii nu mai prea învață la școală și cred că ar trebui să ne preocupăm. Să păstrăm aceste obiceiuri că sunt în memoria noastră colectivă, îți dau tăria să mergi mai departe”, a spus Cătălin Predoiu.

Ziua de duminică s-a încheiat cu vizitarea Târgului Meşterilor Populari, recitaluri ale artiștilor Nicolae Furdui Iancu și taraful ,,Crai Nou,,, Mirela Mănescu, Dorica Rațiu și spectacol folcloric susținut de ansamblurile județelor invitate: Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara.

“Crucea Iancului” de pe Muntele Găina (istoric)

A fost ridicată la 1 septembrie 1924, la centenarul naşterii lui Avram Iancu, în prezenţa regelui Ferdinand, sub forma unei troiţe de piatră, în amintirea “Craiului” Munţilor, originar din satul cel mai apropiat, Vidra de Sus. În anul 2001, din iniţiativa autorităţilor judeţene de atunci, a fost ridicată o nouă troiţă “ca semn de preţuire pentru eroii  Munţilor Apuseni ştiuţi şi neştiuţi”.

Este de precizat că în anul 1852, împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, al cărei principe era, aflându-se în drumul spre Sibiu, a urcat pe Muntele Găina, fiind întâmpinat de către Ioan Axente Sever, unul dintre tribunii cei mai apropiaţi ai lui Avram Iancu. De fapt el se aştepta să fie întâmpinat de Avram Iancu, marele conducător de atunci al moţilor, însă acesta nu a vrut să-i facă această onoare. Împăratul l-ar fi căutat pe Craiul Munţilor pentru a-i acorda decoraţia pe care a vrut să i-o înmâneze în 1849, când Avram Iancu s-a aflat la Viena pentru susţinerea drepturilor naţionale ale românilor şi a refuzat să primească decoraţia imperială, spunând: “Naţiunii să-i se dea drepturile promise, atunci voi primi, acum nu”.

[nggallery id=2096]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Uzina Mecanică Cugir, investiție masivă în derulare: Peste o jumătate de miliard de lei pentru producția de muniție la standarde NATO

Ioana Oprean

Publicat

în

Uzina Mecanică Cugir, investiție masivă în derulare: Peste o jumătate de miliard de lei pentru producția de muniție la standarde NATO Uzina Mecanică (UM) Cugir, una dintre cele mai importante companii din industria românească de apărare, derulează în această perioadă un amplu proiect strategic care presupune investiții de 552,9 milioane lei pentru modernizarea și dezvoltarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cât a costat cantonamentul echipei de fotbal de Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia de la Poiana Brașov

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a costat cantonamentul echipei de fotbal de Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia de la Poiana Brașov Pregătirea de vară a divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia pentru sezonul competițional 2026/2027 s-a desfășurat într-un cadru centralizat de elită, în stațiunea Poiana Brașov, dar și cu costuri pe măsură pentru bugetul local. În urma unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Adio, jocuri de noroc la Alba Iulia! Consilierii locali au votat interzicerea lor. Proiectul a trecut cu 15 voturi „pentru”

Ioana Oprean

Publicat

în

Adio, jocuri de noroc la Alba Iulia! Consilierii locali au votat interzicerea lor. Proiectul a trecut cu 15 voturi „pentru” Consiliul Local al municipiului Alba Iulia a adoptat luni hotărârea prin care organizarea și exploatarea jocurilor de noroc se interzic pe întreaga rază a municipiului. Proiectul a trecut împreună cu amendamentele depuse de inițiatori, șapte […]

Citește mai mult