“Târgu’ lu′ pește” – evenimentul culinar cu specific pescăresc, ajunge și în Alba Iulia – SÂMBĂTĂ, 16 OCTOMBRIE în latura vestică a cetății Alba Carolina
“Târgu’ lu′ pește” – evenimentul culinar cu specific pescăresc, ajunge și în Alba Iulia – SÂMBĂTĂ, 16 OCTOMBRIE în latura vestică a cetății Alba Carolina
Târgu’ lu′ pește este un eveniment culinar pescăresc care vrea să dea semnalul unei revoluții a gustului. Pentru că peștele – ca aliment, este bogat în omega 3 și niciun soi nu trebuie neglijat atâta vreme cât este combinat cu delicioasele legume și reinventat în preparate culinare pescărești de excepție.
Muzica va cânta, voia bună va porni, grătarele vor sfârâi, ceaunele vor bolborosi și atmosfera se va încălzi de la nelipsita licoare miraculoasă a toamnei, vinul.
Latura vestică a cetății Alba Carolina, va răsuna de acorduri vesele și-i va îmbia pe vizitatori cu ciorbe de pește, saramuri dar și alte preparate gătite cu măiestrie de cei cu arta străvechiului meșteșug, nelipsiții acvacultori.
”Târgu′ lu′ pește” – fie el prăjit, fiert, la sare sau în ce s-o mai pune, va avea loc sâmbătă, 16 octombrie în latura vestică a cetății Alba Carolina, Municipiul Alba Iulia..
link locație: https://goo.gl/maps/Mk8Q3SrA7zLaWPae9
Începând cu orele 11:00, acvacultori și bucătari pasionați în ale peștelui vor oferi curioșilor și oaspeților la târg, felurite preparate din pește, organizatorii garantând că orice persoană își va găsi un preparat delicios din mult prea sănătosul pește.
Pe lângă bine-cunoscutele ciorbe de pește, pește prăjit sau saramuri de pește, veți avea ocazia să degustați diverse tocane de păstrăv , crap și somn, sarmale, mici și cârnați, frigărui, chifele și piadine, păstrav în zamă de roșii, fluștuc de păstrăv curcubeu, păstrăv prăvălit și proțăpit și multe alte delicatese. Și pentru că părerea dvs. contează, veți avea ocazia să votați cel mai bun preparat din ”Târgu′ lu′ pește”.
Așadar, nu-i de ratat desfățul culinar de la ”Târgu′ lu′ pește”!
Desfașurător eveniment:
Intervalul orar de desfășurare: 11:00-23:00
Târgu lu pește vă aduce maeștrii bucătari care vă vor oferi specialități inedite din pește autohton gătite la fața locului. Cetatea Alba Carolina este locul perfect să savurați vestitele ciorbe de pește, pește la grătar, tocănițe, salată de icre, pate de ficat de păstrav, sarmale, piadine și multe alte ”finețuri” culinare.
În timpul programului gastro-pescăresc:
- Olimpiada pescarului: concursuri pe teme pescărești de gen:
- Prinde peștișorul de aur
- Pescuit rățuște
- Ancorarea ”bărcii” la mal
- Legarea cârligului gigant
- Recunoaște specia de pește
- Mersul pe apă
- Umple găleata
- Vizitarea expoziției ”Fauna acvatică a României”
- Provocări pentru copii:
- Pictură pe pânză – diverse figurine acvatice
- Picturi pe față
- Tombolă cu premii – Votează cel mai bun preparat!
Te așteptăm la Târgu’ lu′ pește unde te provocăm la un desfăț culinar de neuitat!!!
Târgu’ lu′ pește este un eveniment organizat în cadrul proiectului „INTERACTIUNE INTRE PISCICULTORI – UN CONCEPT SUSTENABIL PENTRU PROMOVAREA PESTELUI” având ca parteneri FLAG Prahova – lider de proiect, FLAG Satu Mare, FLAG Bazinul Mureșului, Secașelor și a afluenților acestora, FLAG Iazurile Moldovei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației
ISU Alba: Modificări importante privind securitatea la incendiu, legea 307/2006. Situațiile care pot duce la suspendarea autorizației Valabilitatea autorizației de securitate la incendiu poate fi suspendată automat, potrivit noilor prevederi din Legea nr. 307/2006, dacă sunt constatate nereguli la instalațiile și sistemele de protecție împotriva incendiilor, explică ISU Alba. ISU Alba: Valabilitatea autorizației de securitate […]
Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea
Bărbat din Blaj, prins BĂUT la volan pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia. Ce alcoolemie avea Un bărbat de 35 de ani, din Blaj, a fost depistat de polițiști pe DN 1, între Teiuș și Alba Iulia, în timp ce conducea sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool […]
FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia
Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele. În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin […]











