Tânăra din Alba care ține poezia VIE, prin versurile sale. Poeta de doar 19 ani, care plănuiește să își scoată propriul volum
Tânăra din Alba care ține poezia VIE, prin versurile sale. Poeta de doar 19 ani, care plănuiește să își scoată propriul volum
Anul trecut, în perioada pandemiei, fiecare dintre noi a încercat să se adapteze situației. Izolarea impusă de autorități a fost o piatră de încercare, pentru Timeea Ivan această perioadă a reprezentat debutul înspre a scrie, a așterne cuvinte, gânduri și sentimente.
Debutul în fața publicului a fost reprezentat de publicarea a două poezii pe website-ul unui student la Facultatea de Litere din Iași:
„Am decis să trimit două poezii înspre publicare, nu știam sigur dacă vor fi acceptate, trăiam într-o incertitudine și în teamă fiindcă nu eram conștientă dacă poeziile aveau calitate, sau nu. Însă acestea au fost publicate, iar de atunci a început o perioadă foarte frumoasă din viața mea legată de scris, poezie și tot ceea ce înseamnă mediul literar.”
Timeea este din Blaj și a fost admisă anul acesta la o facultate din Cluj, unde plănuiește să lanseze și un volum de poezie. Tânăra nu dorește însă să se rezume la poezie și ar fi tentată să scrie o adaptare contemporană a operei „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, ori chiar o poveste de dragoste inspirată de viața satului românesc.
Tânăra consideră că este necesar să ne identificăm cu ceea ce scriem și deopotrivă cu ceea ce citim. Poeziile sale sunt adeseori inspirate din viața cotidiană, de modul în care aceasta observă societate din jurul său și sunt influențate uneori de operele pe care le citește.
„Deocamdată este dificil pentru mine să transmit sentimente prin poeziile mele, probabil este necesară o doză mai mare de maturitate pentru a putea transmite sentimente puternice, dacă ne uităm la Mihai Eminescu și poeziile sale foarte puternice observăm că acestea au venit în perioada unei maturități aparte, dobândite, după ce o bună perioadă acesta a scris.”
Tânăra scriitoare este de părere că această maturitate este necesară spre a muta și mișca lectorul, spre a trimite simțire către acesta. Totodată Timeea constată că poezia contemporană este diferită față de cea clasică și aceasta ține mai puțin cont de rimă și măsură, iar elementele de versificație nu mai îndeplinesc același rol de odinioară.
„Dacă nu aș fi citit, nu cred că aș fi putut să scriu”. Tânăra consideră cititul o cale către dobândirea libertății în scriere și o metodă ideală de a acumula experiență, considerând că obiceiul cititului reprezintă și un element fundamental în dobândirea abilitățiilor de exprimare și deopotrivă de scriere.
Își găsește inspirația în momente de liniște și apoi o așterne în scrierile sale, dar menționează că în spatele condeiului este necesară și multă muncă.
Timeea îi apreciază pe toți poeții clasici în egală măsură, dar în topul preferințelor sale se află, totuși, Blaga, Bacovia și „evident Mihai Eminescu”, dar nu aderă la ideea de a copia în vreo măsură maniera de exprimare și a gândi a acestora și dorește să își mențină autenticitatea.
În lumea contemporană lucrurile se schimbă de la o zi la alta, iar deschiderea înspre elementul de nou și noutate este absolut necesar, este necesar să evoluăm, dar totuși să știm unde să ne oprim cu evoluția, în ceea ce privește scrierea poeziilor, trebuie să existe o balanță, după cum afirmă tânăra.
Pe viitor Timeea dorește să publice un volum de poezii „nu neapărat stufos, dar valoros” pentru a încununa munca și strădania depusă în scrierile sale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Mercedes Fest First Edition 2025, la Alba Iulia: Zeci de bijuterii pe patru roți, expuse în Cetatea Alba Carolina
Mercedes Fest First Edition 2025, la Alba Iulia: Zeci de bijuterii pe patru roți, expuse în Cetatea Alba Carolina Mercedes Fest First Edition 2025 a debutat sâmbătă dimineața, 17 mai 2025, la Alba Iulia, posesorii de mașini Mercedes fiind invitați să-și etaleze bijuteriile pe patru roți în Cetatea Alba Carolina. Evenimentul este organizat de Fans […]
George Simion și-a închis sâmbătă conturile de TikTok și Facebook: ”Rog pe toată lumea să procedeze la fel”
George Simion și-a închis sâmbătă conturile de TikTok și Facebook: ”Rog pe toată lumea să procedeze la fel” George Simion, prezidențiabilul AUR, a anunțat sâmbătă, 17 mai 2025, că și-a închis conturile de TikTok și Facebook. El roagă pe toată lumea să-i urmeze exemplul și să închidă conturile pe rețelele de socializare. ”Pentru a respecta […]
FOTO | Mihai-Paul Toader, de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, un elev model: „Privesc orice noutate ca pe o provocare și tratez lucrurile pe care le iubesc în viață cu devotament și intensitate”
Mihai-Paul Toader, de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, un elev model: „Privesc orice noutate ca pe o provocare și tratez lucrurile pe care le iubesc în viață cu devotament și intensitate” Elevul model este tipul elevului conștiincios, care face tot posibilul să aibă rezultate bune la învățătură, elevul care se implică în viața […]