Tânăr din Alba Iulia, reținut de polițiștii din Brașov. Și-a făcut plinul la mașină și a plecat fără să plătească
Un tânăr de 21 de ani din Alba Iulia a petrecut 24 de ore în arestul Poliției Brașov în acest weekend pentru că dat țeapă unei benzinării. Și-a făcut plinul și a plecat în trombă fără să mai plătească carburantul.
Potrivit IPJ Brașov, incidentul s-a petrecut în data de 9 august, când polițiștii Secţiei 5 Poliţie Brașov au fost sesizați de angajata unei stații de carburanți, cu privire la faptul o persoană a alimentat rezervorul unui autoturism cu combustibil în valoare de 347 lei, după care a plecat fără să achite contravaloarea carburantului.
Având toate datele necesare pentru a-l depista pe şoferul fugar, surprins oricum şi de camerele de supraveghere, oamenii legii l-au identificat și reținut pe albaiulian la scurt timp de la comiterea faptei.
„La scurt timp după sesizare, autoturismul respectiv a fost identificat şi oprit în trafic de poliţişti, pe strada Zizinului, iar conducătorul autoturismului, un tînăr de 21 ani din Alba Iulia, a fost reţinut sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov. După ce a petrecut 24 de ore în arestul poliţiei, tînărul a fost prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat, însă magistraţii au decis cercetarea lui în stare de libertate.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | CONCEDIERI în administrație: Primari și funcționari din primării din Alba, convocați de Prefectură la o întâlnire de lucru. „Reducerea cu siguranță va fi făcută, impactul este calculat”
VIDEO | CONCEDIERI în administrație: Primari și funcționari din primării din Alba, convocați de Prefectură la o întâlnire de lucru. „Reducerea cu siguranță va fi făcută, impactul este calculat” Ordonanța 7 își va produce efectele în Alba, a anunțat prefectul Nicolae Albu la finalul unei întâlniri cu primari și funcționari din primării din județ. Întâlnirea […]
FOTO | Sesiune de pregătire sportivă dedicată tinerilor din județul Alba care își doresc să devină polițiști, organizată de IPJ Alba: 14 tineri care s-au familiarizat cu cerințele probei
FOTO | Sesiune de pregătire sportivă dedicată tinerilor din județul Alba care își doresc să devină polițiști, organizată de IPJ Alba: 14 tineri care s-au familiarizat cu cerințele probei Polițiștii din Alba au organizat vineri, 20 martie 2026, o sesiune de pregătire sportivă pentru tinerii din județ care vor să urmeze o carieră în Poliție, […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 30.03.2026-05.04.2026 și suplimentar pentru intervalul intervalul 23.03.2026-29.03.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 30.03.2026-05.04.2026 și suplimentar pentru intervalul intervalul 23.03.2026-29.03.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 30.03.2026-05.04.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. SPRING – DRASOV, Strada PRINCIPALA, Strada BISERICII, Strada A-II-A, Strada A-III-A, Strada A-IV-A […]