Curier Județean

Tânăr de 22 de ani, din Sebeș, cercetat pentru tâlhărie – A intrat în locuința unei femei şi a determinat-o să-i dea suma de 6.300 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii din Sebeş l-au depistat şi reţinut, cu operativitate, pe un tânăr din oraş ce este bănuit de comiterea unei tâlhării asupra unei vârstnice. Va fi cercetat în stare de arest preventiv.

În noaptea de 20/21 ianuarie, a c., Poliţia Municipiului Sebeș a fost sesizată de o femeie de 69 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a intrat în locuinţa sa şi a determinat-o să-i dea suma de 6.300 de lei.

Imediat au fost demarate activităţile de cercetare, iar în mai puţin de două ore de la sesizarea faptei, poliţiştii de investigaţii criminale, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, au reuşit să-l identifice pe un tânăr de 22 de ani, din Sebeş, ca bănuit de comiterea acesteia.

Asupra tânărului a fost găsită o parte din suma de bani sustrasă de la femeie.

Poliţiştii l-au reţinut, iar duminică 21 decembrie l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, cu propunere de arestare preventivă.

Unitatea de parchet şi-a însuşit propunerea organelor de cercetare penală, iar tânărul a fost prezentat Judecătoriei Sebeş, cu propunere de arestare preventivă, propunere ce a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, pe numele său fiind emis un mandat pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a tânărului precum şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

27 aprilie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 27 aprilie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 29 de ani, din Constanța, cercetat de polițiștii din Galda de Jos: A fost prins la volan cu permisul suspendat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat de 29 de ani, din Constanța, cercetat de polițiștii din Galda de Jos: A fost prins la volan cu permisul suspendat Un bărbat de 29 de ani, din județul Constanța, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DJ 107 H, pe raza localității Galda de Jos, deși avea dreptul […]

Citește mai mult

Curier Județean

ITM Alba: 11 persoane prinse muncind ,,la negru” și amenzi de peste 490.000 de lei. Aproape 50 de avertismente date de inspectori în perioada 20 – 24 aprilie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

ITM Alba: 11 persoane prinse muncind ,,la negru” și amenzi de peste 490.000 de lei. Aproape 50 de avertismente date de inspectori în perioada 20 – 24 aprilie 2026 Inspectorii ITM Alba au dat amenzi de peste 490.000 de lei și 49 de avertismente în urma controalelor la zeci de firme din județ, în perioada […]

Citește mai mult