Tămâia şi smirna – îmbietoarele arome ale iernii

Cei trei magi care au venit în Betleem să se închine la Naşterea Fiului lui Dumnezeu I-au adus în dar aur, smirnă şi tămâie: „Şi intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; şi căzând la pământ, I s-au închinat; şi deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă“. (Matei 2, 11).
Tămâia
Tămâia este simbolul rugăciunii de cinstire a lui Dumnezeu şi a fost folosită din cele mai vechi timpuri în ritualuri religioase, având menirea de a favoriza o respiraţie profundă, calmă, fapt ce induce o stare de spirit ideală pentru rugăciune şi meditaţie. De fapt, aceasta este o răşină obţinută dintr-un arbust (Boswelia sacra) originar din Peninsula Arabică (Oman, Yemen), şi nord-estul Africii (Somalia). Este înalt de aproximativ 3-6 metri şi are florile alburii. Acesta creşte prin crăpăturile stâncilor din munţi sau prin pietrişurile din vecinătatea mării. Prin incizii longitudinale în scoarţă se scurge un lichid lăptos ce, în momentul în care intră în contact cu aerul, se solidifică, formând bucăţi de dimensiuni diferite, de culoare gălbuie.
Cel mai des, recunoaştem mirosul tămâiei la slujbele religioase. În trecut, această substanţă era folosită în ritualuri mistice de către babilonieni, perşi, asirieni şi egipteni. De asemenea, grecii şi romanii apelau la proprietăţile aromatice ale tămâiei pentru a-şi parfuma locuinţele. Egiptenii aveau o întrebuinţare în plus pentru tămâie – praful negru, care rămânea după arderea ei, era folosit la machiajul ochilor. În medicina populară şi în cea mănăstirească românească, este un preţios leac magic, cu virtuţi de protecţie şi de exorcizare. Se spune că o bucăţică de tămâie sfinţită ţinută la gât apără de deochi, de blestem, de ispitele Necuratului, de boli şi de toate relele. De fapt, binecunoscuta zicală românească: “Fuge ca dracu de tămâie!” ilustrează cât se poate de bine eficienţa acestui remediu magic.
Indicaţii terapeutice
Pe lângă durerile de cap şi complicaţiile legate de acestea, nebănuite sunt metodele prin care vieţuitorii din mănăstirile de la noi îşi tămăduiesc afecţiunile de orice fel. Tratamentul cu tămâie şi ulei de măsline vă scapă pentru totdeauna de pietrele nedorite ce se depun la rinichi sau la fiere. Pentru aceasta va trebui ca timp de 23 de zile să respectaţi următoarea schemă de tratament: în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, veţi urma tratamentul cu tămâie şi ulei de măsline. În prima zi se ia un bob de tămâie şi o lingură cu ulei de măsline. În cea de-a doua se iau două bobiţe şi o lingură cu ulei de măsline. Din ziua a treia se iau trei bobiţe de tămâie şi o lingură cu ulei de măsline, apoi patru, cinci, şase… până în ziua a 12-a, când se consumă 12 bobiţe şi trei linguri cu ulei. După 12 zile se continuă tratamentul în ordine descrescătoare: în ziua 13 se iau 11 bobiţe şi trei linguri. În ziua 14 – 10 bobiţe şi două-trei linguri, apoi nouă, opt, şapte… până în ziua 21. După această cură se face pauză de o zi, apoi se beau timp de trei zile câte două căni cu ceai de pelin pe zi (una dimineaţa şi una seara). În timpul tratamentului trebuie să aveţi mare grijă să puneţi tămâia direct pe limbă, fără să atingeţi dantura şi apoi să înghiţiţi uleiul de măsline. După pauză de o zi, pe lângă ceaiul de pelin, mai beţi şi o cană cu suc de lămâie la fiecare masă de prânz.
În medicina tradiţională, practicată în schituri şi mănăstiri, era cunoscut şi tratamentul cu tămâie şi miere împotriva durerilor de cap. Pe o piele de miel sau de oaie, proaspăt jupuită, se întindea miere de albine lichidă şi tămâie foarte bine pisată. Se punea pe capul bolnavului blana şi se ţinea până când mierea se usca. Astfel cu acest tratament, se vindecau durerile de cap, dar şi sechelele loviturilor, inclusiv vasele sparte şi cheagurile de sânge ce, în urma aplicării acestui tratament, se trăgeau şi dispăreau.
Smirna
Smirna este o răşină brun-roşcată, cu gust amărui, numele său derivând de la cuvântul “murr”, care în ebraică înseamnă “amar”. Se obţine din arbuşti aparţinând familiei Stryacceae, originari din Peninsula Arabică (Oman, Yemen) şi  Africa (Djibouti, Etiopia, Somalia, nord-estul Kenyei). La fel ca tămâia, smirna se colectează făcând incizii în scoarţa arbustului. Substanţa gumată rezultată se întăreşte rapid, sub forma unor pietricele galben-închis, cu nuanţe de roşu. Cel mai des, smirna se găseşte în componenţa mirului, dar se întâlneşte frecvent şi în industria parfumurilor.
Smirna are un miros amărui, un pic picant, fiind extrem de preţuită în trecut. Această răşină era folosită, în special la îmbălsămarea morţilor, datorită capacităţii sale de a întârzia degradarea corpului, dar apărea şi în componenţa celor mai scumpe parfumuri. De asemenea, era nelipsită în timpul ceremoniilor religioase. Uneori, din cauza mirosului său amărui, smirna era asociată cu îngerul morţii. Unele legende spun că, atunci când renaşte, Pasărea Phoenix pune rămăşiţele celei arse într-un înveliş din smirnă, de forma unui ou. Acestei substanţe i-au fost atribuite, de-a lungul timpului, mai multe proprietăţi medicinale. Astfel, smirna era folosită pentru curăţarea rănilor sau pentru tratarea răcelilor, a halitozei şi a infecţiilor fungice. De asemenea, până la apariţia morfinei şi a altor calmante de acest gen, smirna era folosită şi ca analgezic. În prezent, găsim această răşină în componenţa unor paste de dinţi şi a unguentelor pentru tratarea diverselor probleme dermatologice. Smirna este un agent antimicrobian foarte puternic, care stimulează producerea de globule albe. Este utilizată în special în tratamentul infecţiilor orale (gingivită), al faringitei, sinuzitei, dar şi în vindecarea ulcerelor aftoase.
Preparate şi indicaţii
terapeutice
lTinctura de smirnă: se iau câteva grame care se lasă să se dizolve timp de o săptămână în 100 ml de alcool de 90 de grade, într-un borcan  închis ermetic.
Bolnavii de gripă sau bronşită vor lua în fiecare zi, de trei ori, o linguriţă de tinctură de smirnă, diluată într-un pahar cu apă. Tinctura de smirnă are rolul de a combate eficient stările neplăcute ale acestor boli, scade febra şi înlătură durerile de cap. Tratamentul durează între 7-14 zile, în funcţie de gravitatea bolii. Persoanelor care suferă de oboseală li se recomandă consumul a 20-30 de picături de tinctură de smirnă de patru ori pe zi, smirna având efecte înviorătoare puternice, stimulând circulaţia cerebrală şi favorizând activitatea intelectuală.
lInfuzie de smirnă: se pun într-un pahar de apă clocotită 1-2 bobiţe de smirnă şi se lasă o jumătate de oră. De reţinut că după ce se va topi, va pluti la suprafaţă, dar apa va prelua din proprietăţile sale terapeutice. În caz de indigestie sau balonare  se iau 2-3 linguriţe de infuzie, cu un sfert de oră înainte de a mânca şi la câteva minute după ce am mâncat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizează.
Dacă aveţi picioarele sau mâinile reci se vor face fricţionări cu infuzie de smirnă (obţinută din 3-4 bobiţe din această răşină, la o jumătate de pahar de apă).
lFumigaţia. Pe o tablă încinsă la foc (poate fi pusă pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumânări) se pune o bobiţă de smirnă, care va începe să fumege, răspândind în încăpere un miros specific. Dacă răşina se aprinde, o vom stinge, întrucât flacăra o va mistui împreună cu substanţele sale aromate, fără ca acestea să se difuzeze în aer. În schimb, dacă este lăsată să ardă mocnit pe tabla încinsă, fumul care se va răspândi lent în încăpere, de la bobiţa de smirnă (care nu trebuie să fie mai mare ca o alună!), va înmiresma atmosfera pentru o perioadă de cel puţin o oră, exercitându-şi efectele terapeutice. Este recomandată contra stărilor de nelinişte, agitaţie psihică sau incapacitate de concentrare, făcându-se fumigaţii cu smirnă în camera unde se doarme. Acelaşi tratament se recomandă şi în cazul infecţiilor respiratorii.
Ne tămâiem casele ca să purificăm spaţiul şi să curăţăm energia negativă, dar, mai ales, ca să ne echilibrăm pe noi înşine în acest mediu ostil şi bulversant în care suntem obligaţi sã trăim. Putem fi fanatici în credinţă sau în necredinţă, dar trebuie să ştim să recunoaştem acele lucruri care au valoare cu adevărat. Respingând din start unele tradiţii, respingem de fapt un bagaj de cunoştinţe care nu a apărut odată cu ritualurile creştine, ci vine din experienţa civilizaţiilor antice.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI