Vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, a reacționat în această dimineață la declarațiile primarului Mircea Hava care recent, într-o conferință de presă, spunea că în privința autostrăzii...
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, a anunțat în această dimineață că solicitarea administrației locale din Ocna Mureș a fost aprobată astfel că Autostrada Sebeș-Turda va...
În urmă cu un an de zile eram ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi spuneam atunci că accept funcţia pentru a putea...
“Medicina paliativă este, în prezent, un domeniu extrem de dinamic, care s-ar putea dezvolta ulterior într-o specialitate distinctă, a spus dr Răzvan Curcă, cunoscut medic oncolog,...
Marius Sepi este președintele filialei Alba a Sindicatului SANITAS și din 2011 vicepreședinte al organizației la nivel național. În cadrul unui interviu acordat de acesta ziarului...
Reprezentanţii Regiunii Centru se întrunesc, miercuri, 12 septembrie, pentru a-şi alege preşedintele şi vicepreşedintele ce vor prezida şedinţele pe perioada următorului an. Evenimentul va avea loc...
La sfârşitul acestei săptămâni, se vor afla la Alba Iulia Rovana Plumb – ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Doina Pană – ministrul Dialogului Social şi Ecaterina...
Astăzi va intra în dezbaterea Parlamentului Programul de guvernare propus de Victor Ponta, premierul desemnat din partea USL, susţinut de o parte importantă a legislativului....
Scandalul “Nicolae Sântimbrean”, izbucnit în urma documentelor publicate în ziarul “Unirea” despre trecutul “penal” al vicepreședintelui Tineretului Național Liberal la nivel național, continuă cu mărturia șocantă...
Scandalul “Nicolae Sântimbrean”, izbucnit în urma documentelor publicate în ziarul “Unirea” despre trecutul penal al vicepreședintelui Tineretului Național Liberal la nivel național, continuă cu mărturia șocantă...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea