O serie de afirmații făcute astăzi de senatorul democrat – liberal Alexandru Pereș și purtătorul de cuvânt al PDL Alba Iulia, Mihai Babițchi, în cadrul unei...
Cotidianul Unirea din județul Alba este vândut zilnic în peste 20.375 de exemplare, o cifră ce o plasează pe locul I în topul ziarelor locale și care...
Afirmațiile făcute ieri de premierul Victor Ponta, potrivit cărora consecinţa negativă a respingerii proiectului de la Roşia Montană este „ştergerea judeţului Alba de pe harta economică”...
Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al PNL Alba, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, câteva dintre măsurile de relansare economică, care au fost...
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a PNL Alba Iulia, la care a participat proaspătul președinte al organizației municipale – Florin Roman, directorul ADR Centru...
Miercuri, 31 iulie, la sediul IPJ Alba s-a desfășurat o conferință de presă în cadrul căreia au fost a fost prezntat bilanțul activităților realizate de instituție...
După succesul misiunii economice a oamenilor de afaceri germani, derulată în luna septembrie a anului trecut, ADR Centru organizează, în perioada 17-20 octombrie, un nou eveniment...
Duminică seara s-a desfășurat finala Champions League la volei feminin între cea mai titrată echipă, VakifBank Istanbul şi Alba Blaj, revelaţia turneului. CSM Volei Alba Blaj,...
Conform unei estimări revizuite publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), România a înregistrat în trimestrul patru din 2017 cel mai semnificativ avans al Produsului...
În urma criticilor apărute după postarea articolului în care lăuda creșterea economică și la care a avut peste 300 de comentarii ”laudative” din partea cititorilor, deputatul...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666