Copiii din Centrele rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba dau încă o dată dovadă că au primit cei şapte ani „de...
Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului vine odată cu primăvara pentru a ne aduce Lumina cea Sfântă care să ne încălzească sufletele, să ne facă mai buni,...
În vederea eficientizării activităţii de prevenire a părăsirii copilului în unităţile sanitare din judeţ, specialiştii din cadrul Departamentelor de servicii sociale din localităţile Alba Iulia, Abrud,...
În multitudinea de probleme pe care le-a avut de rezolvat anul trecut conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, s-au aflat desigur şi...
Potrivit datelor obţinute de la DGASPC Alba, în decursul anului 2011 au fost încheiate optsprezece noi parteneriate cu instituţii, asociaţii şi ONG-uri, având ca scop...
DGASPC Alba, în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale, asigură protecţia persoanelor vârstnice cu sau fără dizabilităţi atât în servicii de tip rezidenţial, respectiv cămine pentru persoane...
Potrivit unor date primite de la DGASPC Alba, la sfârşitul anului 2011, sistemul de protecţie de tip rezidenţial pentru persoanele adulte cu handicap din structura acestei...
În judeţul Alba, „Reforma în domeniul asistenţei sociale instituţionalizate a copiilor este pe drumul cel bun” – D-le director, anul 2011 – an de criză economico-financiară profundă...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea