Rămâi conectat

Actualitate

Marșul Persoanelor cu handicap – ”Cursa Inimii Cetății Alba”, ediția a V-a

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Consiliul Judeţean Alba prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba împreună cu Asociaţia „Cusset Aiud Echange” Franţa şi Societatea de Ajutorare „Diakonia” Alba lulia, alături de organizaţiile neguvernamentale din judeţul Alba vor organiza, în data de 20 octombrie a.c., acţiunea de promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, ediţia a V-a – „Marşul persoanelor cu handicap – Cursa inimii cetăţii Alba”, sub deviza „Să mergem împreună!”.

Acţiunea va avea loc, sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 11.00, în Piaţa Cetăţii, sub forma unui marş, al cărui traseu este parcurs de toţi cei care vor fi prezenţi, persoane cu handicap instituţionalizate şi neinstituţionalizate, organizatori, oficialităţi, invitaţi.

”Marşul persoanelor cu handicap – Cursa inimii cetăţii Alba” este o manifestare prin care nu se cere nimic; este o acţiune prin care se doreşte promovarea participării persoanelor cu dizabilităţi la viaţa comunităţii, deoarece aceste persoane sunt nişte oameni normali, dar cu nevoi speciale. Evenimentul este susţinut, încurajat şi promovat de îndrăgita solistă de muzică populară Leontina Fărcaş.

Peste un miliard de persoane din toată lumea trăiesc cu o formă de dizabilitate, iar dintre acestea aproape 200 de milioane se confruntă cu mari dificultăţi, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii Române de Medicină Fizică şi de Recuperare. Persoanele cu dizabilităţi fac lucrurile pe care noi le considerăm obişnuite un pic mai diferit, şi pentru asta au nevoie de grija, suportul şi încurajarea societăţii din care şi ele fac parte„, spun organizatorii.

Aceștia, împreună cu partenerii acţiunii îşi doresc ca locuitorii oraşului Alba lulia şi nu numai, să-şi manifeste solidaritatea prin prezenţa la această manifestare pentru a cunoaşte şi a fi aproape de persoanele cu nevoi speciale. În această săptămână, se vor distribui afişe şi fluturaşi în toate localităţile şi în centrele rezidenţiale pentru persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap din judeţul Alba.

Partenerii şi sponsorii acestei acţiuni sunt: Consiliul Local Alba Iulia, Asociaţia „Filantropia Ortodoxă ” Alba Iulia, Asociaţia „Solidaritatea Română” – Franţa, Asociaţia ” Maria Agapia” Aiud, SC Elisa Med SRL, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială Alba , Asociaţia SM Speromax Alba, Societatea Handicapaţilor Neuropsihic „Speranţa” Alba Iulia, Direcţia de Sănătate Publică Alba, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba, Casa de Asigurări de Sănătate Alba, Asociaţia Nevăzătorilor din România – Alba – Hunedoara, Societatea Naţională a Handicapaţilor Fizici Alba Iulia, Asociaţia pentru Consiliere şi Asistenţă Specializată, Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis, „TREBUIE!” Organizaţia pentru copii si adulţi cu nevoi speciale Sebeş, Caritas Metropolitan Greco – Catolic Blaj, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali – Structura Teritorială Alba, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba , Asociaţia de Ajutorare Alianţa Handicapaţilor din România Aiud.

Cei care doresc să sprijine acţiunea o pot face donând orice sumă de bani în contul Societăţii de Ajutorare „Diakonia” Alba Iulia, Cod IBAN: R030RNCB0003037645300002, Cont: 2511.A01.0.3764530.0003.ROL.2, deschis la Banca Comercială Română, Filiala Alba.

Foto: arhiva (ediția a IV-a)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă.  „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]

Citește mai mult

Actualitate

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]

Citește mai mult

Actualitate

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea