Un accident în lanț, fără victime, s-a petrecut luni în jurul orelor 15.00, pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia. În coliziune au fost implicate 4...
Pyro Events Team este echipa câștigătoare a Festivalului ”Simfonia Focului”, prima competiție din România care și-a propus să pună față în față cei mai buni pirotehniști...
Consilierii locali din Alba Iulia vor analiza, în ședința din 31 iulie a.c., propunerea administratorului public al municipiului, Nicolae Moldovan, de încheiere a unui Protocol de...
Prezent la Alba Iulia pentru a prezenta programul PNDR 2014-2020, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat la o conferință de presă în cadrul...
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată în Cetatea Alba Carolina va fi dezbătut și votat de...
Consiliul local al municipiului Alba Iulia este convocat în şedinţă ordinară, pe data de 31 iulie a.c., de la ora 13.00. Pe ordinea de zi se...
De curând, absolvenții Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au susținut, în fața comisiilor de evaluare, lucrările de licență și masterat, care le-au elaborat cu...
Cel mai de succes proiect în domeniul educației din județul Alba, realizat în urma unei colaborări dintre Consiliul Județean Alba și companii private, este Școala Profesională...
UPDATE: Reprezentanții Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia ne-au informat că în sesiunea iulie-august s-au înscris 1.270 de absolvenți la programele de licență și masterat...
Zilele Prieteniei Bergenbier aduc la Alba Iulia două zile de distracție, concerte, muzică bună și multă bere, dar și acces restricționat în Piața Cetății timp de...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666