Actualitate

Peste 160 de absolvenți au obținut nota 10 la examenele de licență și masterat ale Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ceremonie absolvire 2013 UAB124De curând, absolvenții Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au susținut, în fața comisiilor de evaluare, lucrările de licență și masterat, care le-au elaborat cu ajutorul unui profesor coordonator. Metodologia a prevăzut pentru anul universitar 2014-2015, ca la unele specializări să existe, pe lângă prezentarea lucrării de licență/disertație și examen de evaluare a cunoștințelor, din materiile studiată în cei 3-4 ani.  

Petrecerea Divorțaților

În sesiunea iulie 2014 la UAB au fost acordate peste 160 de note de 10 la examenele de licență și masterat.

Examenele de sfârșit de an au fost o nucă tare pentru absolvenții Facultății de Istorie și Filologie. Niciunul dintre ei nu a reușit să obțină media 10, la licență, dar au existat 21 astfel de ”lucrări curate” la examenul de disertație.

Facultatea de Științe care în prezent gestionează mai multe programe a adus 39 de medii de 10 la examenul de licență și 35 la disertație. Este de precizat faptul că programele de licență sunt diferite de cele de disertație, iar specializările acestora au atras anual sute de absolvenți.

O altă facultate considerată de viitor de absolvenții de liceu este Facultatea de Drept și Științe Sociale. Un număr de 35 de absolvenți, de la programele de licență au terminat studiile universitare cu media 10, și alți 30 de absolvenți programele de masterat.

O altă facultate, pe lângă cea Istorie și Filologie, la care studenții au fost mai puțini sau notele de 10 s-au obținut mai greu este Facultatea de Teologie Ortodoxă, care nu a avut nicio medie de 10 la licență și doar două la programele de masterat.

Aproximativ 1000 de absolvenți au terminat în anul universitar 2014-2015 la UAB dar, ca în fiecare an, nu toți au susținut lucrarea de diplomă, în această sesiune.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate” „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”, a subliniat președintele Nicușor Dan la ceremonia de învestire a Guvernului Niculescu, desfășurată în seara zilei de marți, 20 octombrie 2026. Citește și: Video | Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură […]

Citește mai mult

Actualitate

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa despre preocuparea din Alba Iulia pentru… supraturism: „Aloo… nu suntem nici Toscana, nici Barcelona și nici vreo mega destinație”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa despre preocuparea din Alba Iulia pentru… supraturism: „Aloo… nu suntem nici Toscana, nici Barcelona și nici vreo mega destinație” Preocuparea pentru supraturism, într-un județ care încă încearcă să-și pună în valoare potențialul turistic, i-a stârnit nedumerirea lui Călin Matieș, antreprenor HoReCa din Alba Iulia. Pornind de la o întâlnire cu Charlie […]

Citește mai mult

Actualitate

Update Foto | Accident grav pe Autostrada A1, în județul vecin: Bărbat în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două vehicule. Trafic blocat pe sensul Sibiu-Vâlcea

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident grav pe Autostrada A1, în județul vecin: Bărbat în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două vehicule. Trafic blocat pe sensul Sibiu-Vâlcea Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva intervin de urgență la un accident de circulație produs pe autostrada A1, la km 239, pe sensul Sibiu–Vâlcea, în apropiere de ieșirea […]

Citește mai mult