SCRISOAREA de ADIO lăsată de tatăl criminal din Alba cu câteva ore înainte de a-și ucide fiul și de a-și pune capăt zilelor: „Da, mi-am pierdut...
În ultimii ani a luat amploare în România un fenomen bizar, al autostrăzilor – muzeu. Deşi constructorii finalizează lucrările, autostrăzile nu sunt deschise însă şi circulaţiei....
De ce i-a fost frică lui Ștefan Radu, nu a scăpat! Săptămâna trecută fundașul central al Metalurgistului Cugir a suportat, la Tg. Mureș, o intervenție chirurgicală...
Mijlocaşul Nicolae Stanciu se va despărţi de Anderlecht, campioana Belgiei, internaţionalul român urmând să plece în Turcia. Fostul unirist, în vârstă de 24 de ani, a...
Începând de joi, 17.03.2016, Primăria Alba Iulia va activa trei dispozitive de măsurare a vitezei de tip radar. Tehnica va fi montată în trei puncte din...
Mai sunt doar trei zile în care românii își mai pot aprinde ţigările în baruri şi restaurante, fără teama că vor fi amendaţi. De joi, 17...
Senatul României a adoptat propunerea legislativă de înlocuire a Programului „Cornul şi laptele”, în locul acestor alimente, elevii urmând să primescă o masă caldă. Decizia senatorilor...
Marius Iulian Oltean, tânărul din Aiud şofer pe Ambulanţă, care şi-a ucis cu bestialitate fosta iubită şi totodată colegă, din gelozie, pe Loredana Todea din Hopârta,...
8 aprilie 2014 | Proiectul de lege inițiat de parlamentarii de Alba, Teodor Atanasiu și Ioan Dîrzu, care stabilea ca prima intabulare a terenurilor agricole si...
În urmă cu puțin timp Delegația Permanentă a PNL a votat ieșirea de la guvernare. Votul a fost unul masiv, doar 3 liberali pronunțându-se împotriva ruperii...
Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea