Mihaela Mih Dehelean -Tableta bunului simţ: vocea societăţii civile

    România prinde glas. România spune în cele din urmă ce crede despre o ţară în care excesele au devenit o regulă şi nu excepţia. Societatea civilă sau cel puţin o parte a ei îşi asumă un drept fundamental, cel de a se exprima liber. Ceea ce se întâmplă acum cu această ţară cuprinsă de febra reacţiilor de tot felul arată un mecanism social care a avut puterea să spună că are aşteptări de la o clasă politică pe care a susţinut-o mai des decât politicienii şi-au susţinut votanţii. Această trezire spontană la viaţă este de fapt simbolul dorinţei de schimbare a raportului dintre politică şi beneficiarul ei direct, cetăţeanul. Minciuna, impostura, nepăsarea, supunerea instituţională fără precedent după Revoluţia din 1989, egalizarea noastră în faţa aroganţei unui grup restrâns de oameni, toate acestea au dat naştere unei atitudini a societăţi civile care vorbeşte despre abaterea unui sistem politic de la valorile fundamentale ale democraţiei. Piaţa a devenit simbolul unei naţiuni cu „sufletul în gât”, manifestanţii purtătorii de cuvânt a unei stări de spirit care are drept bază teama că modul în care este acum construit statul român nu mai răspunde nevoilor cetăţenilor săi. Poate pentru prima dată după 1989 societatea civilă reacţionează, spunând politicienilor care ar trebui să fie reprezentanţii oneşti ai interesului public, că nu se mai simt reprezentaţi de aceştia şi că de mâine lucrurile trebuie să se schimbe.
Nu vreau să vorbim aici despre o guvernare sau alta, despre un politician sau altul, sau să transform această tabletă a bunului simţ într-o declaraţie politică. E important însă să recâştigăm dreptul de a ne exprima nemulţumirea atunci când statul şi instituţiile sale par să uite să ne respecte. Nu vreau să vorbesc aici despre partide sau despre necesitatea organizării de alegeri anticipate, însă în mod clar a venit vremea ca mediul politic să asculte vocea unei societăţi căreia i s-a vorbit despre solidaritate fără ca cineva să fie solidară cu ea, căreia i s-a vorbit despre sacrificiu fără ca nimeni altcineva să se sacrifice. A venit vremea ca vocea celor mulţi să se transforme într-un cadru care să redea speranţa într-o viaţă ceva mai bună. Societăţii româneşti i s-au cerut atât de multe lucruri în ultimii ani şi i s-a dat atât de puţin. I s-a cerut de atâtea ori să fie tolerantă, încât prea mulţi au înţeles că se poate face orice cu cei care tac. Vremea tăcerii însă a apus cel puţin pentru o parte din societatea civilă, cea care a decis să vorbească despre sărăcie şi umilinţă, despre dreptul de a se opune unor măsuri care au răpit speranţa multora. Vremea tăcerii a apus şi acest fapt e o dovadă că democraţia refuză să părăsească această ţară. E un semn de normalitate pentru un mecanism social care părea să nu mai deţină capacitatea de a reacţiona la ceea ce se întâmplă în jur. Faptul că oamenii se exprimă paşnic arată o dată în plus că există o limită de suportabilitate care a fost depăşită. Oamenii din 20 de judeţe au ieşit să protesteze faţă de un sistem în care statul nu mai poate să genereze încredere şi speranţă, au ieşit să protesteze având la bază sărăcia şi teama cu care se confruntă în acest moment o ţară întreagă. Societatea civilă a transmis un mesaj care nu lasă loc de interpretare, aşteptând de la mediul politic o reacţie care să demonstreze că acest stat îşi respectă măcar acum, în al doisprezecelea ceas, plătitorul de taxe şi impozite.
Dincolo însă de efervescenţa acestor evenimente ce se vor prelungi… dincolo de ceea ce putem anticipa acum, rămâne capacitatea de a spune cu voce tare că este nevoie de o abordare nouă, de un alt tip de a face politică, de politicieni care să îşi respecte cetăţenii pe care îi reprezintă pentru o perioadă limitată de timp. Vocea societăţii civile se aude în cele din urmă şi ar fi o dovadă de bun simţ ca şi cei care trebuie să o audă să asculte ce are de spus. Ar fi un pas înainte pentru o societate care a cultivat orice altceva mai puţin ideea asta a unui dialog real între oameni şi instituţiile care ar fi trebuit să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale acestora. România vorbeşte după 22 de ani stârnind o curiozitate, o aude cineva?

Jr. Mihaela MIH- DEHELEAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI