Rămâi conectat

Curier Județean

Sute de unități din domeniul alimentar din județ verificate de DSVSA Alba, de la începutul verii: Au fost date sanțiuni de aproape 20.000 de lei și 8 avertismente. e nereguli au fost descoperite

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de unități din domeniul alimentar din județ verificate de DSVSA Alba, de la începutul verii: Au fost date sanțiuni de aproape 20.000 de lei și 8 avertismente. e nereguli au fost descoperite

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a intensificat controalele oficiale în ceea ce privește respectarea condițiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor în pensiuni turistice cu bloc alimentar, creșe și grădinițe care funcționează pe perioada vacanțelor școlare, la săli de evenimente, restaurante, cantine, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie și patiserie, covrigării, pizzerii, supermarket-uri, unități mobile de comercializare alimente și tonete, magazine și depozite alimentare, laboratoare de producție a înghețatei, unități de procesare carne, măcelării etc.

Verificările au fost intensificate în contextul în care în perioada sezonului turistic de vară se constată o creștere a rulajului de produse alimentare, dar și ținând cont de faptul că temperaturile ridicate duc la creșterea riscului de producere a toxiinfecțiilor alimentare, fiind necesar un înalt grad de protecție a sănătății consumatorilor.

Citește și: Focar de pesta micilor rumegătoare depistat la o fermă comercială din România. DSVSA Alba: Ce măsuri trebuia să ia fermierii și operatorii economici din Alba pentru a preveni răspândirea bolii

De la începutul verii și până în prezent au fost verificate sute de unități din domeniul alimentar, fiind aplicate, în total, 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.600 de lei, dar și 8 avertismente. Categoriile de unități sancționate au fost, în principal, restaurante, fast-food-uri, stand-uri și tonete alimentare, magazine alimentare din Alba Iulia și împrejurimi, Munții Apuseni, Munții Sebeșului, zonele Aiud și Cugir.

Principalele deficiențe au fost:

– Nerespectarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor privind întreținerea spațiilor, echipamentelor și ustensilelor de lucru utilizate;
– Ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare în vederea depozitării, transportului, valorificării și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației;
– Nerespectarea normelor sanitar-veterinare pentru siguranța alimentelor privind depozitarea produselor alimentare;
– Lipsa programelor de autocontrol;
– Lipsa monitorizării temperaturii pentru spațiile frigorifice.

Obiectivul DSVSA Alba este ”0 toxiinfecții alimentare”. La nivelul DSVSA Alba au fost constituite echipe pentru efectuarea controalelor oficiale în unitățile de vânzare cu amănuntul pentru verificarea condițiilor de igienă în care funcționează unitățile de alimentație publică.

Acțiunile tematice se desfășoară până la finalul verii, perioadă în care inspectorii sanitar-veterinar procedează la verificarea respectării cerințelor care au stat la baza înregistrării sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor a unităților alimentare dar și la verificarea cerințelor generale de igienă. De asemenea, accentul va fi pus și pe verificarea eligibilității materiilor prime, pe verificarea respectării cerințelor pentru manipularea, prepararea și depozitarea alimentelor, respectiv pentru expunerea și servirea alimentelor. Totodată, se va verifica trasabilitatea produselor alimentare și a implementării procedurilor bazate pe principiile HACCP și a programelor de autocontrol. Nu în ultimul rând se va controla respectarea cerinței privind păstrarea probelor de alimente gătite (timp de 48 de ore).

Protejarea drepturilor și intereselor consumatorilor, precum și asigurarea siguranței alimentare, reprezintă priorități pentru DSVSA Alba. Este esențial ca toți operatorii din domeniu, implicați în lanțul alimentar, să conștientizeze importanța respectării normelor și să acționeze în mod responsabil pentru a se asigura că produsele ajung în mâinile consumatorilor în cele mai bune condiții, cu respectarea legislației, a standardelor de igienă și siguranță alimentară.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Podul de pe DN 74A, de la Cărpiniș, reconstruit după patru ani de la inundații: Proiect de aproape 1,5 milioane de lei 

Ioana Oprean

Publicat

în

Podul de pe DN 74A, de la Cărpiniș, reconstruit după patru ani de la inundații: Proiect de aproape 1,5 milioane de lei După patru ani de la viitura istrorică care a distrus parțial un pod rutier de pe DN 74A, pe teritoriul localității Cărpiniș, comuna Roșia Montană, autoritățile reușesc, în sfârșit, să inițieze un proiect […]

Citește mai mult

Curier Județean

Motorul economiei în Alba este nemțesc: Germania, principalul partener economic al județului 

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorul economiei în Alba este nemțesc: Germania, principalul partener economic al județului Germania rămâne principalul partener comercial al județului Alba, după ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor. La mare distanță se situează Italia, Franța și Ungaria. Astfel, potrivit unui raport al Direcției Regionale de Statistică (DRS) Alba, în ianuarie 2025, principalii parteneri de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Garda de Mediu Alba a încasat puțin peste jumătate din valoarea amenzilor aplicate, în primele 5 luni ale anului 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Garda de Mediu Alba a încasat puțin peste jumătate din valoarea amenzilor aplicate, în primele 5 luni ale anului 2025 Deși au fost plătite 19 din cele 22 de amenzi aplicate, însumând 463.500 de lei aplicate, iar Comisariatul Județean Alba al Gărzii Naționale de Mediu a încasat doar 247.750 de lei, reprezentând 53,45% din totalul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea