Sute de șoferi amendați de polițitii din Alba în ultima săptămână. Valoarea sancțiunilor, cât prețul unui apartament
Peste 700 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea de 122.080 lei au fost aplicate de poliţiştii cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră în cadrul unor acţiuni desfăşurate în ultima săptămână pe raza judeţului Alba
Potrivit IPJ Alba, “poliţiştii au acţionat în principal, pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv viteza excesivă şi neadaptată la condiţiile de drum şi depăşiri neregulamentare, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, fiind aplicate 702 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 122.080 lei.
Conducătorii auto care nu au respectat limitele legale de viteză au fost opriţi şi sancţionaţi contravenţional, fiind aplicate un număr de 350 astfel de amenzi. Totodată pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, iar în ceea ce priveşte consumul de alcool, au fost identificaţi şi sancţionaţi contravenţional 4 conducători auto.
De asemenea, tot în cadrul acestor acţiuni poliţiştii au retras 5 certificate de înmatriculare şi reţinut în vederea suspendării 12 permise de conducere.
Poliţiştii rutieri vor asigura în continuare monitorizarea traficului rutier cu ocazia controalelor zilnice efectuate în trafic, în scopul prevenirii victimizării participanţilor la trafic prin producerea de evenimente rutiere nedorite.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
20 martie 2026 | Ziua Poliției Române, celebrată la Universitatea din Alba Iulia printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la Drept
Ziua Poliției Române, celebrată la Universitatea din Alba Iulia printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la Drept Ziua Poliției Române va fi celebrată la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la specializarea Drept. Evenimentul va avea loc vineri, 20 martie 2026, între orele 10.00 și 12.00, în Amfiteatrul […]
VIDEO | Dezvoltare urbanistică accelerată a unei zone anterior agricole dintr-un municipiu din Alba: Case noi, creșă și stadion
Dezvoltare urbanistică accelerată a unei zone anterior agricole dintr-un municipiu din Alba: Case noi, creșă și stadion Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a oferit, miercuri, 11 martie 2026, detalii despre dezvoltarea urbanistică accelerată a zonei Luncii Ciufudului. „Cu toții știm că exista între Blaș și Tiur o distanță de aproximativ 800 de metri – […]
Alte două proiecte de modernizare a infrastructurii din Sebeș finanțate prin Programul „Anghel Saligny”: Contracte semnate
Alte două proiecte de modernizare a infrastructurii din Sebeș finanțate prin Programul „Anghel Saligny”: Contracte semnate Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a semnat, miercuri, 11 martie 2026, 14 contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 265.184.511,88 de lei. Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor […]