Sute de elevi din Alba, familiarizaţi cu oferta educaţională din învăţământul profesional – FOTO
În sala de sport a Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa” din Alba Iulia, elevii, părinţii şi profesorii au avut ocazia să cunoască în de aproape oferta educaţională din învăţământul profesional, cu durată de trei ani. Târgul a fost programat între orele 12.00 – 18.00, dar conform cadrelor didactice aflate la faţa locului, după ora 16.00 foarte puţini vor mai veni.
În jur de 500 de persoane, profesori, elevi şi părinţi din învăţământul gimnazial, şi cel profesional au venit astăzi pentru a cunoaşte care sunt oportunităţile şi ce meserie vor avea dacă vor urma unul dintre liceele Colegiul Economic „Dionisie Pop Marţian”, Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa”, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, Colegiul Tehnologic Câmpeni, Colegiul Tehnologic Ocna Mureş, Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir, care au avut standuri cu oferta educaţională.
Conform profesorului pentru discipline tehnice Popa Ioana, de la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, la târg au venit toţi elevii de clasa a VIII-a de la şcolile din Alba Iulia, dar şi cei din mediul rural care doresc să urmeze învăţământ profesional. Pe lângă aceştia au fost prezenţi şi elevi care sunt deja într-una din şcolile cu învăţământ profesoral.
Vezi Oferta Educaţională la învăţământul profesional cu durata de trei ani
Citeste si EVALUAREA NATIONALA 2014: Modele de subiecte pentru elevii de clasa a II-a a IV-a, a VI-a şi a VIII-a
[nggallery id=1646]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin
O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]
FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională
Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]
FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii
Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]