Rămâi conectat

Sport

Surpriză plăcută împotriva „şepcilor roşii”!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Uniriştii au parcurs în numai câteva zile drumul de la umilinţa amicală cu Europa Alba Iulia şi remiza încurajatoare cu „şepcile roşii”, trecând şi prin halta despărţirii neverosimile de antrenorul Marian Pană. Cu eternul „interimar” Adorian Himcinschi pe bancă, gruparea albaiuliană a oferit o replică peste aşteptări prim-divizionarei de pe Someş, care la ultima repetiţie înaintea startului returului Ligii 1 s-a lovit de intervenţiile goalkeeperilor Pascal şi S. Ciucă („veteranului” Gabriel Rotaru i se pregăteşte un post în staff-ul tehnic, responsabil cu pregătirea portarilor) şi o evoluţie dârză a „alb-negrilor” albaiulieni, cu o diferenţă substanţială în contul trupei locale în cel mai important test al iernii.
l”Căpitanul” Selagea la jocul de adio?
Introdus în teren după insistenţe, Ciprian Selagea a purtat banderola de căpitan al formaţiei din eşalonul secund, deşi şefii ar fi dorit ca mijlocaşul în vârstă de 21 de ani să nu joace! Devenit liber de contract, fotbalistul şi-a atras supărarea clubului, FC Unirea intenţionând să-l pedepsească prin trimiterea până la finalizarea litigiului să se antreneze separat. „Nu mă grăbesc, aştept să se lămurească toate aspectele. Sunt într-un moment important al carierei, vreau să fac o alegere care să n-o regret”, a declarat Ciprian Selagea, internaţionalul de tineret având solicitări, în cazul în care dreptatea va fi de partea sa (plecat gratis), de la cluburi precum Rapid, FC Timişoara, Pandurii Tg Jiu, Oţelul Galaţi sau FC Vaslui.
lNegocierile continuă cu Rada şi Isăilă…
Deşi şi-au dorit să rezolve rapid, până la ora meciului cu „şepcile roşii”, chestiunea noului antrenor, oficialii unirişti au amânat pentru marţi, când echipa va reveni la pregătire, instalarea „principalului”. Cel puţin până ieri la prânz mai existau variantele Marian Rada (50 ani, Rapid II) şi Daniel Isăilă (38 ani, secund la FC Braşov), ambii sub contract, vehiculându-se şi opţiuni greu credibile de genul Cosmin Contra sau Sorin Cârţu, asta dacă nu s-a mai ivit, pe parcursul căutărilor, o opţiune surpriză. Astăzi, managerul sportiv Eutin Bojin se va afla la Bucureşti pentru a înregistra recursul în „cazul” Selagea, folosind prilejul pentru a purtat negocieri cu tehnicianul rapidist. „Marian Rada n-ar refuza propunerea, nu se cramponează de problema financiară, fiind interesat să lucreze la Alba Iulia dacă i se va prezenta un proiect solid, pe termen lung”, au comentat diriguitorii formaţiei clasate pe penultimul loc în seria vestică a Ligii a 2-a.
lIonuţ Badea supărat pe unirişti!
Sâmbătă, au fost utilizate distribuţiile: lFC Unirea: Pascal – Bâlu, M. Camara, G. Ivan, Al. Giurgiu – Selagea/ cpt, Pleniceanu – Spătaru, N. Stanciu, Boboc – Ad. Câmpeanu, au mai intrat S. Ciucă, S. Mureşan, Cl. Oara, Negură, M. Oprea, Bălaş, T. Stan, Al. Filip, Potopea, Contor (n-a intrat Bărbulescu, ce are şanse reduse de a continua la Alba); l”U” Cluj: M. Popa – Unguruşan, Abrudan, S. Pele, Mendy – Bazzi, Menassel – Delgado, Ad. Cristea, Boştină/ cpt – N. Tony, mai jucând Boşneag, Matache, Buhuş, D. Munteanu, Balde, N. Ascoli, Cojocnean, V. Gheorghe, Al. Păcurar, Voican, Cl. Niculescu, Machado, U. Amadou. Antrenorul „şepcilor roşii”, Ionuţ Badea, deranjat de rezultat şi de rezistenţa dârză a oponenţilor a acceptat cu greu să vorbească despre acest meci, şi doar după insistenţe din partea jurnaliştilor. „A fost un antrenament în care ne-am atins doar obiectivul fizic. Terenul şi nivelul de abordare al adversarului a împiedicat desfăşurarea normală a unui antrenament complex. Discontinuitatea jocului, cu cel puţin 50 de faulturi ale oponenţilor şi multiplele înlocuiri din actul secund, nu ne-a permis să punem în aplicare ce ne-am dorit”, a afirmat tehnicianul prim-divizionarei. „Noi ne-am văzut de treabă, ne-am propus să nu pierdem şi să dăm o replică bună. Aveam nevoie pentru moral de un rezultat pozitiv după plecarea lui Marian Pană şi eşecul cu Europa Alba Iulia”, a precizat Adorian Himcinschi.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

2 meciuri oficiale de fotbal în interval de 24 de ore pe Stadionul „Minerul” din Baia de Arieș: Cine joacă

Lucian Daramus

Publicat

în

2 meciuri oficiale de fotbal în interval de 24 de ore pe Stadionul „Minerul” din Baia de Arieș Stadionul „Minerul” din Baia de Arieș va găzdui 2 meciuri oficiale de fotbal în interval de 24 de ore. Citește și: FOTO | Cupa României și Cupa Județeană continuă în Alba: Ce meciuri urmează să se dispute […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Pugiliștii de la Box Club „Nicolae Linca” Alba Iulia, clasări fruntașe la Cupa Sibiului 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Pugiliștii de la Box Club „Nicolae Linca” Alba Iulia, clasări fruntașe la Cupa Sibiului 2025 În perioada 30-31 august 2025 a avut loc Cupa Sibiului la box.  Citește și: FOTO | Clasări pe podium pentru 3 sportivi de la CS Unirea Alba Iulia la Cupa Sibiului la box 2025 Box Club „Nicolae Linca” Alba Iulia […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Ionuț Zincă (CS Unirea Alba Iulia), MEDALIE DE AUR în proba de Medie distanță a Campionatului Europei de Sud-Est la Orientare

Lucian Daramus

Publicat

în

Ionuț Zincă (CS Unirea Alba Iulia), aur în proba de Medie distanță a Campionatului Europei de Sud-Est la Orientare Joi, 4 septembrie 2025, s-a desfășurat prima probă din cadrul Campionatului Europei de Sud-Est la Orientare din Bulgaria, cea de Medie distanță. Ionuț Zincă, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea