Actualitate

SURPRIZĂ de la GCS, în buletinul de joi: Rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 NU a mai fost comunicată

Ioana Oprean

Publicat

în

SURPRIZĂ de la GCS, în buletinul de joi: Rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 NU a mai fost comunicată. Probabil datele vir fi comunicate separat de buletin, mai târziu

După şase zile consecutiv în care s-a prezentat în buletinele zilnice referitoare la pandemie şi rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 în judeţele în care aceasta este mai mare de 1,5 la 1000 de locuitori, Grupul de Comunicare Strategică nu a mai transmis aceste informaţii în buletinul de joi, 15 octombrie. Rata de incidenţă se apropia miercuri de 3 cazuri la 1000 de locuitori, limita peste care se intră în scenariul roşu.

„Având în vedere prevederile art. 4, alin. 2 și 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, incidența cazurilor la 14 zile pentru județe și Municipiul București este în curs de actualizare și va fi comunicată ulterior, imediat cum vom primi aceste date”, se arată în buletinul informativ de joi, 15 octombrie.

La solicitările presei, Grupul de Comunicare Strategică a transmis: „Asteptăm aceste date, care sunt în curs de actualizare, de la instituţiile abilitate să facă această actualizare. Şi, imediat cum le vom avea, le vom comunica.” Acest lucru ar putea să se întâmple în cursul zilei, potrivit sursei citate.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult