Sport

Succese amicale la Braşov pentru HC Alba Sebeş *Astăzi şi mâine, teste în Sala „Florin Fleşeriu”, cu HCM Rm. Vâlcea

Dan HENEGAR

Publicat

în

HC Alba Sebes-Magura Cisnadie96Trei victorii din tot atâtea partide de verificare a realizat la Braşov, divizionara secundă HC Alba Sebeş: 31-20 şi 30-29 cu lotul României de junioare, condus de Mariana Târcă şi 35-31 cu HC Piatra Neamţ (locul 8 în Seria A). Neînvinsă în prima parte a campionatului şi lider al Seriei B, echipa condusă de Teanu Popa este favorită la promovarea în Liga Naţională la finele acestui sezon. „Orice întâlnire este binevenită pentru omogenizarea lotului şi pentru consolidarea relaţiilor de joc. În plus, am putut rula întregul efectiv, jucătoarele evoluând aproximativ egal ca şi număr de minute. Nu ne-au interesat rezultatele în mod deosebit, pentru că suntem în etapa de pregătire fizică. Din acest motiv, al oboselii, au fost anumite probleme în faza de apărare”, a declarat antrenorul Seviştean Popa. Cu acest prilej, în distribuţia conjudeţenelor a debutat portarul Daniela Vălean (prezentă în tur la CSM Bucureşti II, în eşalonul secund), care a revenit după 6 luni la Sebeş şi poate fi considerată primul transfer al iernii.

Din păcate, Irina Muntean a suferit o acidentare la genunchi şi va fi nevoită să efectueze un examen RMN pentru a afla gravitatea problemei de sănătate. De asemenea, în Sala „Florin Fleşeriu” sunt prevăzute alte două întâlniri test, cu formaţia din Liga Naţională HCM Rm. Vâlcea, pregătită de Dumitru Muşi. Jocurile sunt programate astăzi, 15 decembrie, de la ora 19.30 şi marţi, 16 decembrie, de la ora 10.00. În replică, gruparea din Sebeş are asigurată prezenţa la un turneu puternic ce va fi organizat la Rm. Vâlcea, în perioada 20-21 decembrie, alături de prim-divizionarele HCM Rm. Vâlcea, Dunărea Brăila şi Universitatea Cluj.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! Vin 8 etape de foc, iar CSM Unirea […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, în inferioritate din minutul 73!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia 0-0, în derby-ul pentru Liga 2 | Nul cu regrete mari pentru „alb-negri”, rămași în inferioritate din minutul 73! Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, derby-ul Seriei 7 din Liga 3, s-a încheiat cu o remiză albă, un rezultat nemulțumitor pentru „alb-negri”, ținând cont de aspectul confruntării […]

Citește mai mult