SUBVENȚII 2025 pentru fermieri: Sume mai mari, dar și noi reguli. Care sunt programele finanțate
SUBVENȚII 2025 pentru fermieri: Sume mai mari, dar și noi reguli. Care sunt programele finanțate
Fermierii vor beneficia în 2025 de finanțări mai consistente, dar vor trebui să respecte și noi reguli, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Potrivit acestuia, programul „Tomata” va fi extins și va include și alte culturi, pentru a asigura o producție constantă pe tot parcursul anului. Sprijinul financiar va fi acordat în funcție de suprafața cultivată, iar fermierii vor fi obligați să cultive și alte legume, nu doar tomate.
Finanțarea va fi de 1.500 euro pentru fiecare 1.000 mp cultivați. Un fermier cu 5.000 mp poate primi 7.500 euro, față de 3.000 euro anterior.
Printre legumele eligibile se numără spanacul, salata, ceapa verde, ardeii kapia și ardeii grași.
Se schimbă perioada de valorificare: nu doar până în luna mai, ci până la sfârșitul lunii octombrie, pentru a evita supraproducția într-un timp scurt.
Citește și: Tratamente care se fac în martie 2025 la pomii fructiferi: Cum să le asiguri o dezvoltare sănătoasă și viguroasă

Programul „Usturoiul” va continua și în 2025, însă fermierii vor trebui să demonstreze că producția ajunge direct în lanțurile de vânzare sau în procesare. Subvenția rămâne de 3.000 euro/ha. Fermierii vor trebui să folosească e-Factura pentru a dovedi comercializarea produselor.
Nu vor mai fi acceptate facturi de la firme cu alte coduri CAEN, ci doar de la cooperative sau unități de vânzare specializate.
Programul ”Rabla pentru tractoare” va fi modificat pentru a permite tuturor fermierilor să acceseze fondurile fără a fi obligați să cumpere doar de la un număr limitat de furnizori. Fermierii vor putea depune direct cererea pe platforma Ministerului Mediului.
Se elimină restricția care permitea doar anumitor firme să fie furnizori autorizați.
În plus, Guvernul pregătește două programe noi pentru sprijinirea producției agricole:
*Programul „Prima Seră”, un program prin care fermierii vor putea primi 200.000 de euro pentru construirea de sere;
*Programul „Prima Butelie”, un ajutor de stat destinat achiziției de butelii de gaz și centrale pentru încălzirea serelor și solariilor.
Programul ”Prima Seră” va avea condiții stricte: toate serele construite trebuie să includă sisteme de încălzire, spații de depozitare și echipamente moderne.
Pentru ”Prima Butelie”, Guvernul va aloca un buget de 200 de milioane de lei, iar fermierii vor putea depune cererile direct la Fondul de Mediu. Acest sprijin va include și o subvenție pentru acciza la combustibilul folosit în încălzirea serelor, similar subvenției pentru motorina din agricultură.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
18-20 februarie 2026 | Risc mare de avalanșă, de gradul 4 din 5, în Munții Parâng-Șureanu: Stratul de zăpadă este instabil în primii 30-40 cm
Risc mare de avalanșă, de gradul 4 din 5, în Munții Parâng-Șureanu În intervalul 18 februarie 2026 (ora 20.00) – 20 februarie 2026 (ora 20.00) este risc mare de avalanșă, de gradul 4 din 5, în Munții Parâng-Șureanu. Conform buletinului nivometeorologic emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), la peste 1.800 de metri, în Munții […]
20-22 februarie 2026 | Vreme în răcire accentuată în România, ninsori, precipitații mixte, viscol, polei și ghețuș
Vreme în răcire accentuată în România, ninsori, precipitații mixte, viscol, polei și ghețuș Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de răcire accentuată în România, ninsori, precipitații mixte, viscol, polei și ghețuș, valabilă în România în intervalul 20 februarie 2026 (ora 2.00) – 22 februarie 2026 (ora 10.00). Citește și: Un ger năprasnic […]
Un ger năprasnic ar urma să lovească România. Se anunță temperaturi până la minus 15 grade: ,,Acum e cel mai sever episod de iarnă”
Un ger năpraznic ar urma să lovească România. Se anunță temperaturi până la minus 15 grade: ,,Acum e cel mai sever episod de iarnă” România ar urma să se confrunte cu o nouă perioadă de ger năprasnic, potrivit lui Elena Mateescu, șefa ANM. Temperaturile scăzute vor fi resimțite weekend-ul viitor. „Acum e cel mai sever […]