Subiecte Bacalaureat 2015 la limba română – profil real: Absolvenții de liceu au avut de caracterizat un personaj dintr-o nuvelă
Subiectele la Bacalaureat 2015 la limba română profilul real. Absolvenții de liceu au susținut, luni, prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat 2015, sesiunea de toamnă
La subiectul III, absolvenții de liceu au avut de caracterizat un personaj dintr-o nuvelă. La primul subiect au avut de rezolvat mai multe cerinţe legate de poezia „Dor” scrisă de Nicolae Labiş, iar la al doilea, elevii au avut de făcut un text argumentativ privind activităţile umanitare din viaţa tinerilor.
Potrivit metodologiei, absolvenții care susţin examenul de bacalaureat nu au voie să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
În județul Alba, 370 de candidaţi au fost așteptați să susțină proba la limba şi literatura română şi au primit, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal, două tipuri de subiecte.
Examenul va începe la ora 9.00 și ține trei ore. Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu vor fi primiți în examen.
Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
În Alba, examenul se organizează în patru centre de evaluare: La Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia – 219 înscriși (88 la limba română, 104 la proba obligatorie a profilului, 157 la proba la alegere a profilului și specializării), la Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș – 139 înscriși (60 la limba română, 79 la proba obligatorie a profilului, 104 la proba la alegere a profilului și specializării), la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud – 200 înscriși (109 la limba română, 6 la limba maghiară, 114 la proba obligatorie a profilului, 121 la proba la alegere a profilului și specializării), la Liceul ”HCC” Abrud – 189 înscriși (103 la limba română, 134 la proba obligatorie a profilului, 117 la proba la alegere a profilului și specializării).
Media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6.
Candidații vor afla rezultatele pe 31 august, până la ora 12,00, și vor putea depune contestații în aceeași zi, între orele 12,00 și 16,00. Contestațiile vor fi rezolvate in zilele de 1 si 2 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie. La sesiunea august — septembrie 2015 a examenului de bacalaureat s-au înscris aproximativ 55.000 de candidați, potrivit unei centralizări a Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ).
Calendar: 13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen 17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A 17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B 18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C 20 – 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D 24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă 25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă 26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă 28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă 31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00) 1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor 3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Repararea sau înlocuirea bunurilor neconforme, trebuie făcute în maxim 15 zile lucrătoare. Proiect de lege
Repararea sau înlocuirea bunurilor neconforme, trebuie făcute în maxim 15 zile lucrătoare. Proiect de lege Un proiect de lege care prevede că reparaţiile sau înlocuirile bunurilor neconforme să fie făcute în termen de maxim 15 zile lucrătoare din momentul în care vânzătorul a fost informat de către consumator cu privire la neconformitate, faţă de 15 […]
Taxa pe stâlp, urmează să fie eliminată din 2027. Impozitul minim pe cifra de afaceri se reduce la 0,5%
Taxa pe stâlp, urmează să fie eliminată din 2027. Impozitul minim pe cifra de afaceri se reduce la 0,5% Impozitul pe construcții, cunoscut ca și taxa pe stâlp, se va aplica până la finalul anului următor. Astfel, impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de […]
Programul băncilor de Crăciun 2025: În ce zile vor fi închise CEC Bank, BCR, BRD, BT, ING, Unicredit şi Raiffeisen
Programul băncilor de Crăciun 2025: În ce zile vor fi închise CEC Bank, BCR, BRD, BT, ING, Unicredit şi Raiffeisen În perioada sărbătorii de Crăciun 2025, cele mai importante instituții bancare din România – CEC Bank, BCR, BRD, BT, ING, Unicredit şi Raiffeisen şi-au ajustat programul de funcționare. În general, sucursalele vor fi închise în […]

