STUDIU: Poziția aplecată a corpului în timpul folosirii telefoanelor poate cauza probleme ale gâtului și spatelui
Medicii specializați în chirurgia coloanei vertebrale au observat o înmulțire a numărului pacienților care acuză dureri în regiunea gâtului și a zonei superioare a spatelui – așa-numitul sindrom „text neck” – cel mai probabil asociate cu postura deficitară în timpul utilizării prelungite a telefoanelor mobile, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite, citat de Reuters.
Unii dintre pacienți, în special cei tineri, care nu ar trebui să se confrunte la vârsta lor cu probleme ale gâtului și ale spatelui, manifestă hernie de disc și probleme de aliniere a discurilor vertebrale, avertizează autorii studiului în „The Spine Journal”.
„La o radiografie (se vede că — n.r.) gâtul se curbează în mod normal către spate, iar ceea ce constatăm noi este că această curbură este inversată atunci când oamenii se uită în jos la telefoane timp de mai multe ore pe zi”, susține coautorul studiului, dr. Todd Lanman, medic specializat în chirurgia coloanei vertebrale la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles.
„Când pacienții ajung la mine se confruntă deja cu dureri mari și cu probleme ale discurilor (vertebrale — n.r.)”, a menționat acesta pentru sursa citată. „Principala îngrijorare este că nu știm ce efecte va avea acest lucru asupra copiilor din ziua de azi, care folosesc frecvent telefoanele”, a mai spus medicul. „Nu știm sigur la ce ne putem aștepta în privința copiilor ale căror coloane vertebrale se află acum în perioada de dezvoltare și dacă acest lucru ar putea modifica anatomia normală”, a adăugat el.
Lanman și coautorul cercetării dr. Jason Cuellar, la rândul său medic specializat în chirurgia coloanei vertebrale la Centrul Medical Cedars-Sinai, notează că cele mai afectate de această problemă sunt persoanele care obișnuiesc să se uite în jos în timp ce își folosesc telefoanele tip smartphone pentru a scrie mesaje, a naviga pe internet sau pentru a se uita la filme.
Studii anterioare au concluzionat că oamenii manifestă tendința de a-și menține gâtul înclinat la 45 de grade, în special atunci când stau așezați. Impactul negativ asupra coloanei vertebrale crește proporțional cu gradul de înclinare, notează cercetătorii. Dacă în poziție neutră, cu privirea către înainte, capul cântărește circa 4,5-5,5 kilograme, la o înclinare de 15 grade acesta poate exercita o presiune asupra coloanei vertebrale ca și cum ar cântări 12 kilograme, iar la un unghi de 60 de grade, greutatea resimțită este de 27 de kilograme.
Lanman și Cuellar sugerează adoptarea unor modificări simple pentru ușurarea stresului determinat de postura defectuoasă a gâtului în timpul folosirii telefoanelor mobile. Potrivit recomandărilor acestora, dispozitivele mobile trebuie ținute la nivelul ochilor, cu ambele mâini și folosind cele două degete mari, astfel încât să se imprime o poziție simetrică și confortabilă a coloanei vertebrale.
De asemenea, medicii specializați în chirurgia coloanei vertebrale recomandă persoanelor care lucrează la computer sau pe tablete să utilizeze suporturi pentru înălțarea monitoarelor pentru ca acestea să fie poziționate la nivelul ochilor. În privința laptopurilor, specialiștii recomandă o metodă similară de adaptare prin folosirea de dispozitive periferice, precum tastatură și mouse separate, astfel încât monitorul să se afle la nivelul ochilor și să fie menținută o poziție ergonomică în timpul tastării.
De asemenea, Lanman recomandă pauzele frecvente și efectuarea exercițiilor de întindere și a celor care se concentrează pe postură. În plus, este indicată verificarea posturii în timpul poziției în șezut, pentru alinierea gâtului și a coloanei vertebrale, astfel încât urechile să se afle deasupra umerilor, iar aceștia din urmă să fie perpendiculari pe șolduri.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun