Studenții conduși de Manea au dominat stagiunea! CS Universitatea Alba Iulia și-a confirmat statutul și a câștigat Liga a 4-a
CS Universitatea Alba Iulia și-a confirmat statulul de mare favorită în actuala ediție a Ligii a 4-a și a câștigat campionatul în Alba.
Este doar un obiectiv intermediar pentru formația din Cetatea Marii Uniri, ce are drept scop declarat accederea în Liga a 3-a, în față fiind barajul de promovare cu reprezentanta județului Covasna (dublă în 18 și 25 iunie). CSU a dominat competiția fotbalului amator, bazându-se pe un buget de invidiat, net superior competitoarelor (salarii mult peste medie, prime de joc și primă de obiectiv) și un efectiv extrem de valoros pentru acest nivel. Plastic vorbim despre un “El Dorado” fotbalistic și un lot de “Liga a 3-a”, ce poate rivaliza din punct de vedere cu al conjudețenelor din eșalonul terț CS Ocna Mureș sau Unirea Alba Iulia. “Alb-albaștrii” dispun de un efectiv garnisit cu jucători trecuți în marea majoritate prin eșaloanele superioare, Liga a 2-a, Liga a 3-a, inclusiv Liga 1 (“căpitanul” Bogdan Bucurică, Mihai Mincă sau Ionuț Neag, uiltimul, alături de Alexandru Petresc, fiind component al reprezentativei Under 17 la Europeanul din 2011). 
Sunt exemple sugestive pentru forța campioanei din Alba, echipă care a avut o unică contracandidată, Industria Galda (ocupanta locului secund), oponent în fața căruia a cedat singurele puncte (remiză externă și 0-2 pe “Cetate” în retur). Pe banca tehnică a fost antrenorul Mihai Manea (41 de ani), cu vastă experiență în eșalonul superior, la Performanța Ighiu, CS Ocna Mureș sau Unirea Alba Iulia (până în vara anului 2020), ajutat de secundul Nicolae Ghișa.
“Este un sentiment plăcut pentru toată lumea din club că am devenit campioni. Un merit incontestabil l-au avut jucătorii, dar în același timp se cuvine menționată contribuția staff-ului tehnic și a celui administrativ’, a declarat Mihai Manea, în premieră câștigător al Ligii a 4-a, după ce în trecut s-a mai bătut la campionat cu Mureșul Vințu de Jos sau Șurianu Sebeș.
*Mult prea puternici!
Cu 25 de victorii din 27 de partide, cel mai bun atac și cea mai puternică defensivă (golaveraj 100-13 cu o etapă înaintea terminării sezonului), CSU Alba Iulia vrea performanșă imediată: realizarea eventului județean (finală, în 11 iunie, la Daia Română, cu Voința Stremț, a treia finală succesivă, precedentele fiind pierdute în fața stremțenilor) și mai ales promovarea pe a treia scenă.
“Ceea ce am realizat este doar un mic pas spre obiectivul prioritar, respectiv promovarea în Liga a 3-a, scopul nostru primordial. Lucrurile sunt extrem de clare în ceea ce urmează pe termen scurt: să luăm Cupa României și să trecem de baraj”, a mai adăugat Manea.
Marcatorii celor 100 de goluri: M. Domșa – 16, Ad. Lăcătuș – 15, Baghiu – 14, Bucurică – 12, Cl. Oara – 11, Joldeș și Cricov – câte 6, R. Trif și Frențiu – câte 4, I. Neag, Al. Petresc, Cos. Năcreală, S. Fulea – câte două, Apetri, Șt. Radu, Herci – câte unul, plus un autogol.
Echipa de fotbal a Universității “1 Decembrie 1918” s-a înființat în 2018, pornind din Liga a 5-a, în momentul în care s-a renunțat la baschetul feminin. S-a promovat imediat, s-a jucat finala Cupei României în 2019, dar declanșarea pandemiei a găsit-o pe locul secund în liga a 4-a, la 5 puncte de CS Ocna Mureș, ce a reprezentat județul la barajul de promovare. “
Principalul nostru atu în acest sezon a fost faptul că am avut parte de liniște din toate punctele de vedere. Aceasta a contat enorm și am putut implicit să muncim în liniște. Pentru mine ca antrenor este ceva că am devenit campion. Normal că este o senzație de fericire când câștigi Liga a 4-a”, a încheiat “principalul” campioanei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba, termen de depunere a documentele 23 martie 25 de cluburi din Alba au depus cereri de clasificare a centrului de copii și juniori, acestea având termen până în 23 martie să […]
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsol
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsolul Seriei 7 din Liga 3 Penultima rundă a sezonului regular din Seria 7 a eșalonului terț propune, pe lângă marele meci Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, dispute complicate și […]