Strategul PSD Vasile Dâncu, despre cum realitatea votului a spart bula online creată prin rețelele de social media
Pe lângă multe alte lucruri, rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur au însemnat și o lecție pentru mulți dintre internauți, a căror expectanțe au fost înșelate, putându-se considera astfel victimele unei bule online, a unei realități virtuale în care preferințele, opțiunile, valorile lor păreau a fi împărtășite de majoritate.
Pe de-o parte, această situație devine o lecție despre relevanța, proporțiile și reprezentativitatea unui curent, tendințe pe social media, iar pe de altă parte, devine o oportunitate pentru a înțelege și învăța cum funcționează mecanismul Facebook, responsabil de crearea acestor „bule online”.
Legat de acest subiect, reputatul profesor și sociolog clujean Vasile Dâncu, unul dintre principalii strategi politici ai PSD, scrie pe blogul său (http://vasiledancu.blogspot.ro), în cadrul unui amplu material – “Dragă candidatule (Câteva rețete sigure de a pierde alegerile)” – următorul text:
“Nu uita că realitatea românească nu este cea de pe Facebook, social media sau în orice alt teritoriu din media electronică. Ştiu, este impresionant când vezi milioane de like-uri, dar astea vin de la internauţi pasivi care nu se implică în offline în discuţii sau politică. Doar 2% la sută participă constant ca emiţători de mesaje, restul sunt legume virtuale. Dacă eşti atent o să vezi că sunt câteva zeci de persoane care comentează, distribuie, înjură etc. În campania pentru turul I al alegerilor prezidenţiale din 2014 doar 19% dintre electorii care au internet (59%) declară că au urmărit campania pe internet, adică maximum 10% din populaţie, dar jumătate spun ca nu merg la vot, deci rămân vreo 5%. Viaţa reală a oamenilor este în altă parte şi ei acolo te aşteaptă, măcar să le vezi condiţiile de viaţă şi să le asculţi păsurile. În turul doi, din sondajele de pe Internet din această campanie candidatul de pe locul 5, care a obţinut doar 4.5% intră triumfător cu aproape 50%, de pe locul I.”
Mecanismul Facebook din spatele bulei noastre virtuale
Specialiștii explică faptul că Facebook creează, prin algoritmul său, o bulă online în care trăim fiecare, acesta fiind construit în aşa fel încât să ne ofere în News Feed link-urile de la prietenii care împart cu noi aceleaşi opinii, care au dat Like la pagini asemănătoare cu noi.
“E o iluzie care se poate crea la nivel personal. Algoritmul Facebook care-ţi dă lucrurile care-ţi plac ţie poate crea o bulă prin care lumea din jurul tău votează doar cu Macovei şi Iohannis. Din grupul tău de prieteni structura poate fi foarte diferită decât de cea la nivel naţional”, a explicat expertul online Ionuț Oprea, citat de adevărul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului
Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea
13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]