ŞTIREA TA: Transportul în comun din Cugir, „o insultă pentru călători. E vorba despre oameni. Despre condiţii”. Situațiile cu care s-au confruntat unii cetățeni
Tot mai mulţi locuitori din oraşul de la poalele Drăganei sunt nemulţumiţi de transportul în comun din oraş şi cer introducerea de autobuze care să-i transporte în condiţii decente.
Locuitorii din Cugir susţin că autorităţile ar trebui să ţină cont de populaţia care călătoreşte cu mijloacele de transport în comun. De asemenea, oamenii mai reclamă şi faptul că stau claie peste grămadă pentru a ajunge la destinaţie, sau chiar sunt lăsaţi în staţie pentru că nu au loc.
În acest context, cei nemulţumiţi cer ajutorul celor responsabili să rezolve problema transportului în comun, nu toată lumea permiţându-şi să apeleze la serviciile firmei de taxi din oraş.
Vă prezentăm în continuare mărturii ale unor locuitori din Cugir şi situaţiile cu care s-au confruntat.
“După experienţa din această dimineaţă (care pentru mine nu e prima de acest fel) trebuie să spun că e o mare insultă pentru noi ceea ce se întâmplă! Nu se poate ca la -17 grade (sau la +30 grade) să stea un pensionar sau un părinte cu un copil mic 30 de minute în staţie să aştepte un aşa zis „maxi-taxi” care atunci când ajunge într-un final are toate geamurile îngheţate, înăuntru e la fel de frig ca şi afară, ai 90% şanse să şi cazi când urci pentru că pe jos e linoleum iar afară e zăpadă şi bietul şofer stă cu paleţica în mână pentru că în timp ce conduce trebuie să şi cureţe geamurile care îngheaţă pe loc, şi să şi suporte nemulţumirile pasagerilor pentru care el nu are probabil nici o vină pentru că face şi el ce poate în condiţiile date. Şi ştim toţi cei care au urcat măcar o dată în una din aceste maşini cam cum arată în interior. Că Doamne fereşte de un impact, cred că nu scapă nimeni. Transportul în comun ar trebui să fie cel mai sigur mod de a ajunge la muncă, şcoală sau oriunde trebuie să mergi. Dacă el la ora 8.00 trebuie să fie într-o staţie păi în fiecare zi la ora aia eu mă bazez că e acolo. De ce nu se poate şi la noi aşa? Pe mine ca persoană care locuieşte şi iubeşte acest oraş şi care până la urmă îşi plăteşte taxele şi impozitele nu mă încălzesc cu nimic scuze de genul „nu sunt alte firme interesate să asigure serviciul acesta”. Să se caute şi să se găsească soluţii pentru că asta e o problemă mult prea veche. Am auzit şi că nu sunt destui călători. Dar de fiecare dată când le văd pe drum maşinile sunt cam pline. Acum aştept şi comentarii de genul: nu îţi convine ia taxi. Am mai auzit asta. Păi nu toată lumea îşi permite să ia zilnic o dată sau de două ori pe zi taxi…Nu ştiu când se va rezolva această problemă şi cine exact trebuie să o resolve, dar sper ca cineva să ia măsuri pentru că deja e prea mult!”
”E vorba despre oameni. Despre condiţii. Acum ceva vreme mi-am spus şi eu părerea despre ceva detalii ce mi s-au părut mie că nu sunt la locul lor. Şi am fost invitată să plec de unde am venit. Ca să se schimbe ceva, trebuie vorbit. Trebuie spuse păreri, cerute opinii, trebuie puse întrebări. Dacă fiecare ne tragem un pas în spate când trebuie să ne spunem părerea faţă de ceva, nu se va schimba nimic. Şi nici dacă dăm vina pe ăia de i-am votat. ”
„Astăzi de exemplu stând în staţie şi aşteptând maxi-taxi alături de alte persoane, în momentul în care a ajuns în staţie, am fost puşi în situaţia de a rămâne câţiva pe loc deoarece nu am mai avut loc să urcăm în el din 10 persoane doar 6 au urcat. Oare de ce plătim taxe şi impozite? De ce nu suntem respectaţi ca şi călători? Nu mi se pare corect ca într-un oraş să nu beneficiem de un transport normal şi fie că suntem la -20°C sau +25°C să stăm înghesuiţi. Iarna e frig ,iar vara simţi că iei foc. Aceasta este o problemă veche şi nu înţeleg de ce nu se ia o măsură pentru a fi rezolvată. „
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Vouchere de energie pentru familiile vulnerabile din județul Alba: Află ce condiții trebuie să îndeplinești și ce valoare au
Sunt disponibile voucherele de energie pentru familiile vulnerabile din județul Alba. Totuși, cei care le solicită trebuie să îndeplinească niște condiții Albaiulienii cu venituri reduse se pot înscrie pentru a beneficia de voucherele de energie în valoare de 50 de lei lunar, acordate pentru plata facturilor la electricitate. Măsura vine în contextul scumpirilor semnificative anunțate […]
Gest nobil al unui cugirean cu suflet mare: A plătit o sumă mare de bani în sprijinul unei fetițe din Șpring care s-a născut cu afecțiuni grave ale plămânilor
Gest nobil al unui cugirean cu suflet mare: A plătit o sumă mare de bani în sprijinul unei fetițe din Șpring Primarul comunei Șpring, Iulia Stănilă, a făcut public, miercuri, 20 august, grstul nobil al unui cugirean. Acesta a plătit o sumă mare de bani în sprijinul unei fetițe din comuna Șpring, care este grav […]
VIDEO | Președintele Nicușor Dan, însoțit de familie, vizită la Biserica Romano-Catolică din Roșia Montană: A primit un trifoi cu 4 foi
Președintele Nicușor Dan, însoțit de familie, vizită la Biserica Romano-Catolică din Roșia Montană Președintele Nicușor Dan a vizitat, miercuri, 20 august 2025, împreună cu familia, Biserica Romano-Catolică ,,Sf. Ladislau Rege” din Roșia Montană. Citește și: VIDEO | Președintele Nicușor Dan, concluzii după prezența la Roșia Montană: „Trebuie să aducem specialiștii care să facă din situl […]