Ştirea Ta

ȘTIREA TA: Războieni Cetate, FĂRĂ APĂ POTABILĂ de 3 zile. Localnicii pasați ca la ping-pong de autorități în încercarea de a afla sursa problemei

Ioana Oprean

Publicat

în

De mai bine de trei zile, locuitori din Războieni Cetate trăiesc ca în Evul Mediu, fără apă la robinet. Oamenii fac drumuri la izvoare sau folosesc apă îmbuteliată, dar nu mai au cu ce să se spele sau cu ce să gătească.

De aproximativ 3 zile, în Războieni Cetate nu există apă potabilă, iar locuitorii nu cunosc nici acum cauza întreruperii furnizării. Astfel, singura variantă pentru oameni rămâne să aducă apă din localitățile învecinate.

Intrigați și nemulțumiți de situație, oamenii au bătut la mai multe uși pentru a afla sursa problemei. După ce au fost pasați ca la ping-pong dintr-o parte în alta, localnicii s-au adresat redacției ziarulunirea.ro în speranța că autoritățile competente se vor sesiza și vor soluționa situația cu care se confruntă.

“Am sunat la Primăria Ocna Mureș de care aparține localitatea Războieni Cetate. Ne-au spus că nu îi interesează problema noastră, că nu este în competența lor să ne ajute și să luăm legătura cu firma Apa CTTA S.A. Este totuși o problemă de comunitate, iar administrația locală ar trebui să se implice în soluționarea ei, nu să ne închidă telefonul în nas pentru că au un alt apel pe fir ”, au spus oamenii.

Localnicii s-au adresat și sucursalei Apa CTTA Alba din Ocna Mureș de unde au aflat că este posibil să existe restricții de furnizare a apei potabile din cauza caniculei, dar că personalul de acolo nu a fost înștiințat de așa ceva și nu pot fi ajutați, recomandând a fi contactată sucursala de la Alba Iulia.

Și de aici au primit cam același răspuns: “De la Alba Iulia nu se știe nimic, dar se vor interesa și vom fi anunțați. Am lăsat un număr de telefon, dar până acum nu am primit nici un răspuns. Ni s-a spus doar că pe raza localităților arondate orașului Ocna Mureș  este vorba de o subdimensionare a instalației a apă.”

Oamenii au ajuns la capătul răbdării și din pricina lipsei apei, dar și din cauza dezinteresului total de care dau dovadă autoritățile. Însă, până la găsirea unei soluții, nu le rămâne decât să se descurce fiecare cum pot.


Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pagina noastră de Facebook sau pe adresa [email protected], iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

ȘTIREA TA | Situație absurdă pentru călătorii din Alba Iulia: Vrei să-ți cumperi bilet, dar n-ai de unde! Mijloace de transport moderne, automatele și afișaje nefuncționale și doar 4 chioșcuri în tot orașul

Ioana Oprean

Publicat

în

Situație absurdă pentru călătorii din Alba Iulia: Vrei să-ți cumperi bilet, dar n-ai de unde! Mijloace de transport moderne, automatele și afișaje nefuncționale și doar 4 chioșcuri în tot orașul Vrei să circuli legal cu autobuzul în Alba Iulia și să îți cumperi bilet? Nu este întotdeauna atât de simplu. Dacă nu ai urcat dintr-o […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Video știrea ta | Stații de taxi pe trotuar la Alba Iulia. Reacția autorităților: „Lățimea trotuarului rămasă la dispoziția pietonilor este de peste doi metri, depășind cu mult cerința minimă prevăzută de lege”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Stații de taxi pe trotuar la Alba Iulia. Reacția autorităților: „Lățimea trotuarului rămasă la dispoziția pietonilor este de peste doi metri, depășind cu mult cerința minimă prevăzută de lege” Două stații de taxi, amplasate atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă a carosabilului, ocupă o porțiune dintr-un trotuar din Alba Iulia. Mai exact, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Alba Iulia, orașul în care autobuzul ,,vine rar și pleacă plin”: Aglomerație infernală în mijloacele de transport în comun din municipiu. Călătorii, nevoiți să stea „ca sardinele în conservă” sau să aștepte în stație

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, orașul în care autobuzul ,,vine rar și pleacă plin”: Aglomerație infernală în mijloacele de transport în comun din municipiu. Călătorii, nevoiți să stea „ca sardinele în conservă” sau să aștepte în stație Reluarea activității școlare a readus în atenție una dintre problemele cu care se confruntă zilnic călătorii din Alba Iulia: aglomerația din […]

Citește mai mult