Stingerea creditelor bancare, prioritatea companiei Transavia în 2014
Compania Transavia, cel mai mare producător de carne de pui din România, își propune ca până la finalul anului 2014 să își desfășoare activitatea din surse proprii, având ca obiectiv închiderea creditelor bancare accesate în mare parte pentru modernizarea facilităților de producție și achiziționarea de utilaje agricole performante.
2013 a fost cel mai profitabil an pentru Transavia, cu cea mai mare cifră de afaceri, 135 de milioane de euro şi un profit brut de 12,5 milioane de euro.
“Sunt foarte încrezător în performanțele companiei și consider că în fiecare an ne-am atins obiectivele propuse, iar de cele mai multe ori, le-am depășit. Succesul nostru are la bază principii puternice de la care niciodată nu ne-am abătut. O afacere este sustenabilă în momentul în care tratezi lucrurile cu seriozitate, își respecți partenerii de afaceri, instituțiile statului, angajații, și nu te îndatorezi mai mult decât poți susține”, declară Ioan Popa, Director General Transavia.
Compania Transavia a finalizat anul 2013 cu 10 milioane de euro investiție, după un plan investițional inițial de 8 milioane de euro. Pentru 2014, Transavia își propune să continue investițiile la nivel cel puțin similar anului trecut, având în vedere cumpărarea de noi utilaje agricole şi dezvoltarea altor spaţii de producţie.
Pentru mai multe informații despre compania și produsele Transavia, puteți accesa site-rile www.transavia.ro, www.fragedo.ro, sau pagina de facebook, https://www.facebook.com/TransaviaToateCeleBune.
*Despre Transavia
Transavia este cel mai important producător de carne din România, cu o producţie de peste 55.000 de tone de carne de pasăre, în fermele proprii de creştere din 5 judeţe – Alba, Cluj, Sibiu, Braşov şi Harghita. Toate produsele sunt realizate în conformitate cu normele de calitate internaţionale, sub controlul autorităţilor sanitar-veterinare şi de mediu, iar în anul 2006 compania a primit distincţia de furnizor al Casei Regale a României.
Compania deţine 15 ferme de creştere pui de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare performante de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi patru ferme vegetale. Din toamna anului 2007, Avicola Braşov, unul dintre producătorii cu tradiţie pe piaţa românească, face parte din grupul Transavia.
Produsele Transavia deţin certificările IFS (International Food Standard) şi BRC (British Retail Consortium). Cei 23 de ani de activitate pe piaţa avicolă din România atestă calitatea incontestabilă a companiei Transavia ca lider de piaţă. Produsele Transavia sunt prezente pe piaţa internă în procent de 75 la sută, în marile lanţuri de retail, prin brandurile Fragedo şi Papane.
Transavia este prezentă şi pe piaţa internaţională, prin exporturile realizate în ţări din Comunitatea Europeană (printre care Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Ungaria, Bulgaria şi Estonia). Fondatorul şi directorul general al grupului este dr. ing. Ioan Popa, arhitectul celei mai performante companii cu sistem integrat de creştere, procesare şi comercializare a produselor din pui din România.
Cei peste 1.500 de angajaţi, o echipă solidă de management, investiţii constante şi un know-how propriu stau în spatele succesului obţinut şi la baza tuturor planurilor de viitor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]