Ştefania Alba şi Aurelian Ciorbea – Miss şi Mister Boboc 2012 ai Colegiului Naţional Titu Maiorescu din Aiud
Sâmbătă seara, la Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Aiud, a avut loc Balul Bobocilor al Colegiului Naţional Titu Maiorescu. Cu sala arhiplină, de colegi, foşti absolvenţi, părinţi şi profesori, dar şi membri ai administraţiei locale şi chiar şi de politicieni, 16 cei mai frumoşi şi mai curajoşi boboci ai liceului au urcat pe scenă şi s-au întrecut pentru titlul de Miss şi Mister Boboc.
Mai bine de 4 ore, cei prezenţi în sală au putut urmări un spectacol pe cinste, cu momente artistice şi de divertisment deosebite.
Bobocii au avut de trecut prin 7 probe de foc. Prima probă a fost cea de prezentare, în care concurenţii au avut ocazia de a-şi pune în valoare calităţile proprii prin susţinerea unor teme liber alese. Cea de-a doua probă, de cultură generală a fost ceva mai haioasă, pe placul tuturor, deoarece atât întrebările cât şi răspunsurile au fost destul de deocheate. Ceva de genul…”De unde are Ştefan cel Mare cizmele?”, răspuns: „de la genunchi în jos!,” sau ” Când va spune un eschimos bună ziua?” răspuns: „când va învăţa limba română!”.
A urmat proba artistică, în care bobocii au încercat să-şi dovedească fiecare calităţile de dansatori, la cântat, sau la jucat teatru şi pantomimă. Proba de dans nu a fost una normală. Aceştia au trebuit să danseze pe ritmuri antrenante cu un măr între ei, fără a-l scăpa pe jos. Una dintre cele mai hazlii probe, şi care i-a distrat pe cei prezenţi la maxim, a fost cea de imitare a personalităţilor politice sau a vedetelor, în care întreaga asistenţă i-a putut vedea pe scenă pe Andreea Tonciu, Gigi Becali, Tudor Vadim, Mihai Petre, Horia Brenciu, Mitică Dragomir, Traian Băsescu sau Peppe, imitaţi de aceştia. Ultima probă, surpriză, a fost cea de karaoke, în care bobocii au avut de interpretat câteva piese selectate de organizatori.
Publicul prezent le-a răsplătit din plin cu aplauze efortul depus cele 8 perechi de boboci.
În pauzele dintre cele şapte probe de concurs au avut loc câteva momente artistice: dansuri de societate oferite de membrii Clubului “Top Dance” din Aiud, antrenor Alin Crişan Roşa, paradă de modă cu îmbrăcăminte şi accesorii oferite de magazinul J’asmin Lux, scenete şi momente muzicale cu elevii liceului, Emanuela Lasca, Bianca Chiorean, Andreea Roşian, Cordoş Emanuil şi Roxana Caluşer.
La final, elevii au invitat-o în scenă, şi au ţinut să-i mulţumească în mod deosebit pentru sprijinul acordat doamnei prof. Ioana Costea, oferindu-i şi un frumos buchet de flori. Cei prezenţi s-au bucurat de fiecare clipă petrecută împreună şi au aşteptat nerăbdători aflarea rezultatelor.
Au fost desemnaţi ca Miss şi Mister Boboc 2012 ai Colegiului Naţional Titu Maiorescu, Ştefania Alba şi Aurelian Ciorbea iar Miss şi Mister Popularitate Daiana Popa şi Paul Han. Locul II a fost ocupat de Carina Dumitru şi Bogdan Fufezan iar locul III de Ema Ilea şi Raul Popa.
Impresionat de prestaţia scenică şi nu numai a bobocilor, juriul s-a dovedit a fi destul de generos premiindu-i şi pe ceilalţi înscrişi în concurs. Astfel s-au mai acordat următoarele titluri: Miss şi Mister Iubibilii: Alex Avram şi Oana Dragomir; Miss şi Mister Spontaneitate: Andra Takacs şi Bogdan Gruiţă; Miss şi Mister Eleganţă: Renata Meteş şi Sebastian Man; Miss şi Mister Originalitate Andrada Godri şi Eduard Balog.
Balul a fost onorat şi de prezenţa câtorva politicieni. Printre cei aflaţi în sală au putut fi văzuţi primarul municipiului Aiud, Horaţiu Mihai Josan, viceprimarul Octavian Liviu Rusu, deputatul Radu Coclici , senatorul Nicolae Dobra. De asemenea au mai luat parte şi directorul liceului Dorin Fulea şi directoarea adj. Antonela Rădoiescu.
Pe lângă premiile oferite de organizatori, câştigătorii titlurilor de Miss şi Mister Boboc au primit şi un premiu special din partea Ziarului Unirea, constând în bani şi tricouri inscripţionate.
Evenimentul a fost prezentat de Cristina Palco şi Bogdan Paleoca.
Felicitări tuturor!
Mai multe fotografii pot fi văzute pe pagina de facebook a Ziarului Unirea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Rețelele de apă și canalizare urmează să fie extinse pe două străzi din Șugag: Proiectul a primit aviz din partea agenției de mediu
Rețelele de apă și canalizare urmează să fie extinse pe două străzi din Șugag: Proiectul a primit aviz din partea agenției de mediu Primăria Șugag a primit din partea Agenției pentru Protecția Mediului Alba aviz de mediu pentru proiectul care vizează extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare menajeră pe străzile Groșeștilor și Primăverii. […]
Aproape 200 de fapte de violență domestică, sesizate și constatate de polițiști în Alba în primele 4 luni din 2025: Trei cazuri, monitorizate electronic
Aproape 200 de fapte de violență domestică, sesizate și constatate de polițiști în Alba în primele 4 luni din 2025: Trei cazuri, monitorizate electronic Polițiștii Serviciului de Ordine Publică și cei ai Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalității au organizat, în cea de-a treia zi din Săptămâna Prevenirii Criminalității, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială […]
Bărbat, de 46 de ani, din Unirea, REȚINUT pentru conducere sub influența alcoolului: Cu ce alcoolemie a fost depistat în trafic
Bărbat, de 46 de ani, din Unirea, reținut pentru conducere sub influența alcoolului: Cu ce alcoolemie a fost depistat în trafic Un bărbat din Unirea a fost reținut de oamenii legii pentru conducere sub influența alcoolului. Citește și: Albaiulian de 42 de ani, REȚINUT de polițiști: A fost depistat cu o alcoolemie de 1,10 mg/l […]