Curier Județean

Starea pârtiilor din Arieşeni şi de pe Valea Sebeşului

Bogdan Presecan

Publicat

în

La Arieşeni stratul de zăpadă măsoară în acest moment doar 15 cm şi continuă să scadă. Temperatura marţi, la orele amiezii era în jur de 3 grade Celsius. Pe pârtia de la Vârtop erau încă mulţi schiori care şi-au petrecut sărbătorile de Anul Nou în staţiunea Arieşeni. Deşi încă se schiază, pe alocuri stratul de zăpadă s-a subţiat considerabil, formându-se pâlcuri străvezii, după cum se poate observa într-una din fotografiile făcute azi pe pârtia Vârtop.

La pârtiile de pe Valea Sebeşului condiţiile pentru practicarea schiului sunt puţin mai bune decât la Arieşeni, dar şi aici zăpada a început să se topească. Starea drumului până la barajul de la Oaşa este bună, şoseaua este curăţată complet de zăpadă. Până la pârtie, zăpada de pe drum este bătucită şi se poate circula fără lanţuri. În acest moment numărul turiştilor este destul de mic, mai ales din cauza ofertei slabe de locuri de cazare. (B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20 – 22 martie 2026 | PlantFest, cel mai colorat eveniment al primăverii, la Aiud: Târg dedicat producătorilor de pomi fructiferi, arbuști, flori și material săditor în Piața Cuza Vodă

Ioana Oprean

Publicat

în

20 – 22 martie 2026 | PlantFest, cel mai colorat eveniment al primăverii, la Aiud: Târg dedicat producătorilor de pomi fructiferi, arbuști, flori și material săditor în Piața Cuza Vodă PlantFEST revine la Aiud, centrul orașului fiind transformat într-o adevărată grădină urbană. A doua ediție a evenimentului dedicat producătorilor de pomi fructiferi, arbuști, flori și […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | INCENDIU de vegetație uscată în comuna Râmeț: O femeie prezintă arsuri de gradul 2 și 3 la nivelul corpului. A fost solicitat elicopter SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

UPDATE | INCENDIU de vegetație uscată în comuna Râmeț: O femeie prezintă arsuri de gradul 2 și 3 la nivelul corpului. A fost solicitat elicopter SMURD Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit miercuri după-masa, în jurul orei 15.00, în comuna Râmeț. O femeie ar fi suferit arsuri. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Vidolm: Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 metri

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Vidolm: Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 metri Pompierii din Câmpeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată la intrare în localitatea Vidolm dinspre comuna Ocoliș. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată la intrare […]

Citește mai mult