Starea Munţilor Apuseni

Am fost zilele trecute în Munţii Apuseni, o ţară a moţilor aflată în amorţire, pentru că natura încă nu s-a trezit la viaţă, iar oamenii locului sunt şi ei tot în aşteptare, adică tot fără locuri de muncă şi un trai decent. Singura ocupaţie a locuitorilor, atâţia câţi au mai rămas, este acum tăiatul pădurilor, mai bine zis lichidarea lor, a ceea ce a mai rămas din codrii străbunilor noştri. Se taie în draci, atât din pădurile statului, ale comunelor şi ale composesoratelor cât şi din cele private. De la cei 8 mc pe care consiliile locale şi ocoalele silvice le aprobau pentru fiecare gospodărie s-a ajuns la 50 mc şi chiar mai mult, afacerea cu buşteni fiind în mare vogă. Aceasta şi pentru că, sau mai ales, în zonă şi-au făcut apariţia marile firme străine de la Sebeş, care cumpără, pe loc şi cu banii jos, cu câte 200 de lei mc de buştean care iau calea exportului, fie în stare naturală, fie prelucrată. Aşa că moţul nu mai trebuie să se chinuie el cu transportul şi vânzarea lemnului, ori să plece, după prelucrarea lui, cu ciubare, doniţe sau cherestea prin ţară.
În aceste condiţii, când lemnul se vinde ca pâinea caldă la botul calului, toată lumea taie pădurile foc continuu. Până şi ocoalele silvice s-au orientat şi schimbat obiectivul de activitate, aşa că din cultivatori de copaci s-au transformat în forestieri şi au devenit şi ele un fel de lichidatori de păduri. Dacă ritmul tăierilor se menţine tot la acest nivel, pădurile din Munţii Apuseni (care şi aşa au ieşit din iarnă cu mii de brazi în minus ca pomi de Crăciun) vor dispărea în câţiva ani. Noua strategie de împăduriri, pe cale naturală, adică la mâna Domnului, nu va da rezultate decât poate peste câteva sute de ani! Până atunci deşertificarea va face ravagii în Ţara Moţilor.
Ce se poate face pentru a stopa măcelul pădurilor din judeţul Alba? În primul rând ar trebui obligate firmele străine care ne-au invadat pădurile, să şi planteze anual măcar tot atâta pădure cât şi taie. Dacă tot ne exportă lemnul, de ce nu ar importa din Austria, Elveţia sau Germania şi puieţii pentru a umple golurile de prin munţii noştri pe care tot ele i-au pleşuvit. De ce nu am importat şi câteva milioane de puieţi în loc de salată, castraveţi, roşii, ceapă şi cartofi. În al doilea rând, ocoalele silvice ar trebui obligate să-şi îndeplinescă menirea şi să-şi respecte obiectul de activitate, acela de a planta copacii şi nu de a-i tăia. Ar trebui prin urmare să li se taie orice drept de exploatare, de care să se ocupe doar forestierii. Aşa după cum nici consiliile locale nu ar trebui să mai aibă dreptul de a acorda cote de tăiat după cum vor muşchii lor. Toate tăierile să fie aprobate numai în regim silvic şi cu obligaţia replantării. Nu în interes electoral cum se întâmplă şi acum, când primarii vând pădurile în interesul menţinerii la ciolan! În al treilea rând, pentru ca moţii să nu mai trăiască doar de pe urma comercializării lemnului, se impune ca în zonă să fie reluate şi vechile ocupaţii, cum ar fi creşterea animalelor sau mineritul care sunt acum la pământ. Practic, nu s-a făcut aproape nimic pentru ca moţii să-şi vândă laptele, viţeii şi vacile la preţuri competitive. Pentru 1 leu cât este preţul unui litru de lapte la un centru de colectare, moţul nu vine zilnic, 5-10 km, ca să încaseze 10 lei pentru 10 litri de lapte, adică nici cât un pachet de ţigări! Şi când mai ai vreo 70-80 de ani, nu îţi mai arde de plimbat pe degeaba. Şi nici drumurile nu te mai ajută, din moment ce principala şosea de la Alba Iulia la Abrud, Câmpeni, Arieşeni arată jalnic, fiind printre cele mai proaste drumuri din ţară. Şi când te gândeşti că a fost şi este zilnic peticit, mă întreb ce afacere necurată s-a mai făcut şi cu astuparea gropilor. Cu aşa drumuri, nu-i de mirare că nici turiştii nu se înghesuie în zonă iar pensiunile trag şi ele să moară, pentru că au vizitatori doar din Paşti în Crăciun!
Marea problemă de care depinde renaşterea întregii zone este încă aceea a industriei miniere. De la daci şi romani, mineritul a înviorat zona. Aurul şi cuprul de aici, alte zăcăminte nemetalifere trebuie valorificate şi nu ţinute, ca slănina în cămară, doar aşa pe post de osânză, la vedere, în timp ce maţele îţi chiorăie de foame. A venit timpul ca ele să fie din nou exploatate. Subliniez, exploatate şi nu furate, date pe degeaba, ca petrolul, în interesul personal al unor politicieni şi guvernanţi trecători. Sper că am învăţat ceva din cei 22 de ani de aşa-zise privatizări, care, în loc să ne aducă bunăstare, ne-au tras în jos şi ne-au sărăcit, de a ajuns până şi Ţara Moţilor, cea mai bogată şi frumoasă perlă românească, o ruină, o umbră, o gloabă în care oamenii vieţuiesc de pe o zi pe alta. Deşi stau pe cele mai mari comori din România! Oare cei care au guvernat această ţară, ce au de spus poporului acum, când îi vor din nou votul?

Gheorghe CIUL

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI