Stadiul lucrărilor la drumurile și podurile din Alba: Urgentarea demersurilor pentru intervențiile necesare la podul de la Unirea, cerute de Prefect. Care sunt intervențiile programate pâna la sfârșitul anului
Stadiul lucrărilor la drumurile și podurile din Alba: Urgentarea demersurilor pentru intervențiile necesare la podul de la Unirea, cerute de Prefect. Care sunt intervențiile programate pâna la sfârșitul anului
O vizită de lucru la sediul Secției Drumuri Naționale Alba, pentru verificarea stadiului lucrărilor realizate în acest an și analizarea intervențiilor programate pentru perioada următoare, a fost efectuată de prefectul județului Alba, Nicolae Albu, marți, 15 septembrie.
În cadrul acesteia au participat la discuții și șeful SDN Alba, Andrei Cârja, Claudiu Șoit, directorul Cancelariei Prefectului, Nelu Fleșer, secretarul general al instituției, și Daniel Ciulea, consilier în cadrul Compartimentului pentru Situații de Urgență al Instituției Prefectului – Județul Alba.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate lucrările de întreținere și reparații desfășurate pe drumurile naționale din județ, stadiul intervențiilor la poduri și demersurile necesare pentru realizarea lucrărilor aflate în pregătire, potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Alba.
Lucrări de întreținere și reparații pe drumurile naționale
Potrivit situației prezentate de conducerea SDN Alba, pe DN74, în orașul Zlatna, au fost finalizate lucrările de așternere a covorului asfaltic pe un sector de 2,5 kilometri.
Pe DN14B, între Teiuș și Cistei, a fost realizat un covor asfaltic pe o lungime de 9,6 kilometri. Marcajele rutiere, inclusiv cele aferente trecerilor pentru pietoni, au fost finalizate, urmând recepția lucrărilor.
Pe DN1, între Aiud și Unirea, au fost efectuate reparații cu mixtură asfaltică pe un sector de 3 kilometri și au fost înlocuiți 415 metri de parapet metalic.
Totodată, au fost realizate reparații cu mixtură asfaltică pe o suprafață totală de 3.000 de metri pătrați, pe DN7, între Sebeș și Vințu de Jos, precum și pe DN1, pe sectoarele Sebeș–limita cu județul Sibiu și Sebeș–Lancrăm–Alba Iulia. Intervențiile au inclus și înlocuirea unor parapete metalice și repararea trotuarelor.

Stadiul intervențiilor la poduri
O atenție deosebită a fost acordată situației podurilor de pe drumurile naționale din județ și etapelor necesare pentru finalizarea intervențiilor.
La podurile de la Șard și Abrud, situate pe DN74, lucrările de reparații au fost finalizate.
În ceea ce privește podul de pe DN1, de pe raza comunei Unirea, unde, săptămâna trecută, consola de trotuar destinată accesului pietonal s-a desprins din structura principală și s-a prăbușit împreună cu parapetul pietonal aferent, conducerea SDN Alba a prezentat demersurile întreprinse pentru remedierea situației. Evaluarea în teren a fost efectuată, urmând transmiterea ofertei tehnice și financiare și, ulterior, semnarea contractului de execuție pentru realizarea lucrărilor de intervenție. Circulația rutieră pe pod nu este afectată.
La podul din localitatea Cărpiniș, situat pe DN74A, lucrările la structura podului au fost finalizate. În continuare, sunt necesare finalizarea zidului de sprijin de pe partea dreaptă, realizarea unui zid de sprijin din gabioane pe partea stângă și trasarea marcajelor rutiere.
Intervenții programate până la sfârșitul anului
Pentru perioada următoare, SDN Alba are în vedere realizarea unor reparații prin așternerea a 16.000 de metri pătrați de mixtură asfaltică de tip DA16, pe sectoare ale drumurilor naționale DN74, DN75 și DN1R.
La finalul întâlnirii, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a cerut conducerii SDN Alba implicare directă în urmărirea lucrărilor, respectarea termenelor de execuție și urgentarea demersurilor pentru intervențiile necesare la podul de la Unirea. Solicitarea prefectului a vizat atât calitatea lucrărilor, cât și mobilizarea necesară pentru realizarea intervențiilor programate în acest an, siguranța cetățenilor fiind prioritară.
Prefectul a solicitat informări periodice privind stadiul lucrărilor și eventualele blocaje, astfel încât problemele să fie abordate fără întârzieri. Instituția Prefectului – Județul Alba va urmări îndeplinirea acestor demersuri și evoluția intervențiilor prezentate în cadrul întâlnirii.
FOTO: Pod Unirea
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Campanie de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân, la Lupșa, până la sfârșitul anului: Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, activități de informare cu privire la obligațiile legale ale deținătorilor de animale
Campanie de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân, la Lupșa, până la sfârșitul anului: Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, activități de informare cu privire la obligațiile legale ale deținătorilor de animale Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii din orașul Baia de Arieș, desfășoară în perioada 15-17 septembrie 2026, pe raza comunei Lupșa, […]
Șofer din Cut, reținut de polițiști după ce s-a urcat ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de ,40 mg/l și circula haotic pe DN1
Șofer din Cut, reținut de polițiști după ce s-a urcat ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de ,40 mg/l și circula haotic pe DN1 Un șofer din Cut a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat ,,mort de beat” la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de ,40 mg/l și circula haotic pe […]
Bărbat de 32 de ani din Alba Iulia, posesorul unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști: Pentru ce faptă a ajuns după gratii
Bărbat de 32 de ani din Alba Iulia, posesorul unui mandat de arestare preventivă, reținut de polițiști: Pentru ce faptă a ajuns după gratii Un bărbat de 32 de ani din Alba Iulia a fost depistat și reținut de polițiști, după ce Judecătoria Alba Iulia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă […]