Spectacol de încheiere a anului şcolar pregătit de copiii cu dizabilităţi severe din Alba Iulia
Copiii cu dizabilităţi multiple şi severe ocrotiţi în cadrul caselor de tip familial „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” din Alba Iulia vor încheia oficial, joi, 20 iunie, anul şcolar.
În cele două case de tip familial, aflate sub oblăduirea Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, sunt ocrotiţi 30 de copii, iar dintre aceştia 17 sunt incluşi în programul de şcolarizare, 7 la grădiniţă şi restul la şcoală.
Potrivit Asociației Filantropia Ortodoxă Alba, “încheierea anului şcolar va fi marcată printr-un spectacol în care copiii vor fi premiaţi pentru rezultatele obţinute în pregătirea educaţională. De asemenea, copiii ocrotiţi în cadrul celor două case de tip familial au pregătit cântece, poezii şi vor pune în scenă o piesă de teatru după povestea „Capra cu trei iezi”, încercând astfel să demonstreze că dizabilitatea nu i-a împiedicat să studieze.
„Biserica Ortodoxă Română vine mereu în întâmpinarea nevoilor societăţii în care trăim şi dincolo de mesajul sacramental are o implicare şi o prezenţă vie în viaţa comunităţilor prin activităţile de asistenţă socială pe care le desfăşoară. Ea nu doar propovăduieşte grija faţă de aproape ci se implică în mod concret şi material în destinul celor nevoiaşi. Biserica nu putea rămâne indiferentă nici la problemele copiilor cu dizabilităţi şi nevoi speciale, iar în Alba Iulia aceşti copii sunt ocrotiţi în cele două case de tip familial numite sugestiv „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” a spus părintele Teofil Grigore Slevaş, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Totoi.
Casele de tip familial Sfânta Ana şi Sfânta Maria din Alba Iulia au fost înfiinţate în anul 2006 în urma unui proiect derulat de Fundaţia Hope and Homes for Children din Baia Mare în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Din vara anului 2012 cele două case de tip familial au fost preluate de Filantropia Ortodoxă Totoi, filială a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
În prezent în cadrul celor două case de tip familial sunt ocrotiţi şi îngrijiţi 30 de copii cu dizabilităţi multiple şi severe, cu vârste între 2 luni şi 18 ani. Copiii provin în mare parte din fostul Leagăn de copii din Alba Iulia, care în anii 2000 a fost desfiinţat în cadrul procesului de reorganizare a sistemului de asistenţă socială din România. Cele două case de tip familial funcţionează în cadrul unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, Filiala Filantropia Ortodoxă Totoi, Consiliul Judeţean Alba şi DGASPC Alba”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce trebuie să ştii despre Vinerea din Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor lui Iisus Hristos. Tradiţii şi superstiţii din Vinerea Mare Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală […]
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Legea salarizării unice | Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017
Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi, 9 aprilie 2026, că succesul noii legi a salarizării unice depinde de elaborarea unui proiect „bun și realist”, arătând că forma adoptată în 2017 nu a respectat aceste criterii. El a adăugat […]