Politică Administrație

Sorin BUMB, deputat PNL Alba: Ce condiții trebuie să îndeplinească stingătoarele auto pentru ca șoferii să nu mai primească amenzi

Ioana Oprean

Publicat

în

În sprijinul cetățenilor: Ce condiții trebuie să îndeplinească stingătoarele auto pentru ca șoferii să nu mai primească amenzi

Una dintre condițiile obligatorii pentru a conduce legal o mașină, pe drumurile publice, este ca aceasta să fie dotată cu stingător de incendii. Nu este însă necesară doar lipsa acestui accesoriu din dotarea mașinii pentru a primi o amendă. Folosirea unui stingător neconform sau expirat are aceleași urmări. Cum magazinele sunt pline de numeroase tipuri de stingătoare, iar valabilitatea și garanția acestora variază de la un producător la altul, este ușor ca orice cumpărător bine intenționat să fie indus în eroare. Tocmai pentru ca cetățenii să fie corect informații și pentru a evita situația în care aceștia pot cumpăra un stingător și apoi pot primi și amendă pentru că stingătorul nu este conform sau nu este valabil decât în anumite condiții, am cerut un punct de vedere oficial Ministerului de Interne, solicitând inclusiv clarificarea anumitor termeni prevăzuți de lege, dar care pot fi interpretați diferit de cetățeanul de rând sau de agentul constatator.

Astfel, în răspunsul oficial, primit recent de la Ministerul de Interne, se specifică că stingătorul auto poate fi de tip P1 (cu pulbere B,C) sau de tip SM2 (cu spumă) sau de tip AP2 (pe bază de apă). La stingătoarele pe bază de apă și la cele pe bază de spumă trebuie să se țină cont de faptul că acestea pot îngheța pe timpul iernii.

Pe eticheta stingătoarelor certificate trebuie să se regăsească următoarele informații: agentul de stingere – iar la stingătoarele pe bază de apă identificarea și procentajul de aditivi, numărul sau referința referitoare la certificarea stingătorului, codul de model utilizat de producător, domeniul de temperatură de utilizare, referința la standardul European SR EN 3-7:2004.

În ceea ce privește termenul de garanție și perioada de valabilitate, în cazul de față ne interesează perioada de valabilitate a stingătorului, iar răspunsul Ministerului precizează clar că stingătorul cu o valabilitate de 3 sau 5 ani nu trebuie verificat anual decât dacă acest lucru se menționează pe etichetă. În acest caz, verificarea trebuie făcută de o firmă autorizată. De asemenea, conform legii, stingătoarele auto trebuie verificate anual și după prima reîncărcare. Reîncărcarea lor se face în următoarele cazuri: după prima utilizare, la expirarea perioadei de valabilitate acordate de producător, la cel mult 3 ani de la ultima reîncărcare, sau ori de câte ori se constată scăderea masei încărcăturii sub toleranța de umplere, în cazul stingătoarelor cu CO2, halon sau agent curat.

Conform aceluiași răspuns al Ministerului de Interne, polițistul rutier verifică prin inspecție vizuală atât existența stingătorului de incendiu cât și conformitatea acestuia cu cerințele stabilite de legislația națională.

Sorin Ioan BUMB

Deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult