Sondaj IMAS privind intențiile de vot la alegerile parlamentare: PSD se află într-o ușoară creștere, în timp ce PNL și USR înregistrează o scădere
Sondaj IMAS privind intențiile de vot la alegerile parlamentare: PSD se află într-o ușoară creștere, în timp ce PNL și USR înregistrează o scădere
Potrivit Barometrului Europa FM, realizat de IMAS, privind intențiile de vot la alegerile parlamentare, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, liberalii ar obține cele mai multe voturi, urmați, la o distanță destul de considerabilă, de PSD.
Totuși, pentru prima dată din vara anului trecut, PNL-ul înregistrează o scădere în tendințele de vot ale românilor. Din totalul celor care ar vota la alegerile parlamentare, 40,7% spun că ar opta pentru PNL. În schimb, PSD urcă la 25,8%, cel mai bun nivel de la alegerile europarlamentare din mai 2019.
Potrivit sondajului, dintre cei care au declarat că ar merge la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 40,7% au optat pentru PNL, în condiţiile în care, la precedentul sondaj, din luna ianuarie, scorul era de 47,4%.
În cazul PSD, se înregistrează o creştere, procentul celor care ar opta pentru social-democraţi fiind de 25,8%, comparativ cu luna ianuarie, când era de 20,6%.
USR este creditat cu 10% în intenţiile de vot, faţă de 12,4% la sondajul similar din ianuarie, PMP – 3,6 % (1,8% în ianuarie), UDMR – 4,4% (4,7% în ianuarie), ALDE – 4,3 % (3,2% în ianuarie), Pro România – 4,6% (3,8% în ianuarie).
Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM în perioada 11 – 28 februarie, pe un eşantion de 1010 persoane şi are o marjă de eroare de 3,1%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO
26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO Imediat după Revoluţie, autorităţile române s-au îndreptat, către NATO, iniţiind relaţii diplomatice în 1990, pentru ca în 1993 preşedintele Ion Iliescu să-i transmită oficial Secretarulului general dorinţa României de a adera, eveniment care va avea loc abia în […]
24 februarie: Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români Dragobetele, sărbătoare populară autohtonă, specifică îndeosebi zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie. Tot […]
24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox
24 februarie: Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox Sărbătoare mare în 24 februarie pentru credincioși: e cruce neagră în calendarul ortodox. Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 24 februarie. Din Sfânta Evanghelie […]