Politică Administrație

Sondaj CURS: Călin Georgescu și George Simion, politicienii cu cea mai mare încredere în rândul românilor. 70% dintre români consideră că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită

Ioana Oprean

Publicat

în

Sondaj CURS: Călin Georgescu și George Simion, politicienii cu cea mai mare încredere în rândul românilor. 70% dintre români consideră că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită

70% dintre români consideră că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită, 24% cred că direcţia este bună, iar 6% nu au avut un răspuns, se arată într-un sondaj CURS, dat publicităţii duminică.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de CURS, întrebaţi cum văd mersul ţării, 70% dintre români au spus că România merge într-o direcţie greşită. Doar 24% consideră că lucrurile merg într-o direcţie bună, iar 6% nu au avut un răspuns.

În ce priveşte spectrul politic, „niciun politician nu reuşeşte să adune un sprijin majoritar”.

Călin Georgescu este la 40% încredere, George Simion la 38%, iar Nicuşor Dan la 34%. În rândul celor aflaţi în funcţii, Sorin Grindeanu şi Ilie Bolojan sunt evaluaţi cu 26%, în timp ce Anamaria Gavrilă, Dominic Fritz şi Diana Şoşoacă au fiecare câte 19%.

Citește și: SONDAJ Avangarde. AUR, cotat aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: Două partide nu ar mai intra în Parlament. Majoritatea românilor consideră că România merge într-o direcție greșită

„Diferenţele mari între scoruri şi nivelul ridicat de neîncredere arată o scenă politică fragmentată, fără o figură care să concentreze sprijinul public (peste 50%)”, se arată în comentariul CURS.

Sondajul mai arată că dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obţine 34% din voturi, PSD – 23%, iar PNL – 16%. USR este la 12%, în timp ce UDMR şi SOS România au câte 5%, Partidul Oamenilor Tineri 3%, iar alte formaţiuni 2%.

Legat de felul cum sunt văzute instituţiile din România, sondajul arată că cel mai bine în acest sens sunt Armata şi pompierii – 79%, Biserica – 70% şi Poliţia – 56%, Uniunea Europeană – 55%, mediul privat – 52% şi ONU – 50%.

Pe partea opusă, instituţiile politice care nu sunt bine văzute sunt Preşedinţia – 40%, Guvernul – 27%, Curtea Constituţională – 26% şi Parlamentul – 25%.

Întrebaţi cum văd măsurile Guvernului din cel de-al doilea pachet, 36% dintre cei chestionaţi au spus că unele decizii au fost corecte, altele nu, 29% le consideră nejustificate şi nenecesare, iar 24% le văd ca justificate şi necesare. Întrebaţi dacă au simţit direct efectele acestor măsuri, 52% au declarat – un impact foarte mare, iar 31% – un impact mare. Doar 9% au spus că efectele au fost mici, în timp ce 4% au simţit foarte puţin sau deloc, iar alţi 4% nu au putut aprecia.

La întrebarea „cum le-a mers financiar în ultimul an”, 46% dintre respondenţi au spus că situaţia lor s-a înrăutăţit (27% „într-o oarecare măsură”, 19% „semnificativ”). 32% au afirmat că au rămas la acelaşi nivel, dar nu sunt mulţumiţi, în timp ce 16% au rămas la acelaşi nivel şi sunt mulţumiţi. Doar 4% spun că le-a mers mai bine, iar 2% nu au răspuns.

„Sondajul CURS din septembrie 2025 arată un public dominat de pesimism, cu încredere ridicată în instituţiile considerate stabile şi de protecţie, dar cu scepticism pronunţat faţă de politicieni şi instituţiile politice. În plan electoral, AUR se află pe primul loc, urmat de PSD şi PNL, într-un context economic perceput ca dificil de majoritatea populaţiei”, se mai arată în comunicat.

Sondajul a fost realizat în perioada 5-19 septembrie, pe un eşantion de 1.100 de persoane adulte, reprezentativ pentru populaţia României, cu o marjă de eroare de ą3%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult