Actualitate

Sondaj CURS | AUR rămâne pe primul loc în intenţia de vot la parlamentare. PSD, pe locul secund. Cum stau PNL și USR

Bogdan Ilea

Publicat

în

AUR rămâne pe primul loc în intenţia de vot la parlamentare. PSD, pe locul secund. Cum stau PNL și USR

AUR rămâne pe primul loc în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu 34% din intențiile de vot, potrivit unui sondaj CURS realizat în luna septembrie. PSD înregistrează o creștere de un punct procentual față de august, în timp ce PNL și USR pierd câte două puncte procentuale.

Petrecerea Divorțaților

În ceea ce priveşte alegerile anticipate, procentul celor care le consideră o soluţie este egal cu al celor care resping o astfel de idee, scrie News.ro.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obţine 34% din voturi, fiind urmat de PSD cu 25% şi PNL cu 18%. USR este creditat cu 8%, iar UDMR cu 5%.

SOS România ar obţine 3%, în timp ce Partidul Naţionalist Reformarea României – Piedone, Acţiunea Conservatoare şi SENS sunt creditate fiecare cu câte 2%. Alte opţiuni însumează 1%.

Rezultatele plasează AUR pe prima poziţie în preferinţele electorale, la o diferenţă de 9 puncte procentuale faţă de PSD. Primele trei formaţiuni concentrează împreună peste trei sferturi din opţiunile de vot exprimate.

Comparaţia cu sondajul CURS din august  arată că AUR se menţine la 34%, în timp ce PSD creşte de la 24% la 25%. PNL scade de la 20% la 18%, iar USR de la 10% la 8%.

În zona formaţiunilor cu scoruri mai mici, UDMR se menţine la 5%, SOS România creşte de la 2% la 3%, iar Partidul Naţionalist Reformarea României – Piedone rămâne la 2%. Acţiunea Conservatoare creşte de la 1% la 2%, iar SENS ajunge la 2%.

Ce spun românii despre varianta alegerilor anticipate

Posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate împarte opinia publică în două tabere egale.

36% dintre respondenţi consideră că actuala criză politică ar trebui rezolvată cu siguranţă prin organizarea de alegeri anticipate, iar 11% sunt mai degrabă de acord cu această variantă.

De cealaltă parte, 26% sunt mai degrabă împotriva organizării alegerilor anticipate, iar 21% se declară cu siguranţă împotrivă.

În total, 47% susţin această soluţie şi 47% o resping, în timp ce 6% nu au exprimat o opinie.

Aproape opt din zece români consideră că ţara merge într-o direcţie greşită

79% dintre respondenţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce doar 15% apreciază că ţara merge într-o direcţie bună. 6% nu au exprimat o opinie.

Rezultatele indică menţinerea unui nivel ridicat de nemulţumire în rândul populaţiei. Diferenţa dintre evaluările negative şi cele pozitive este una semnificativă, proporţia ridicată a celor nemulţumiţi arată că evaluarea negativă a direcţiei ţării este larg răspândită în rândul populaţiei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]

Citește mai mult