Soluția simplă prin care în 2 săptămâni putem să avem o ameliorare a crizei sanitare. Ce spune un cunoscut medic
Soluția simplă prin care în 2 săptămâni putem să avem o ameliorare a crizei sanitare. Ce spune un cunoscut medic
Medicul Adrian Marinescu a spus la Digi24 că există o soluție simplă prin care, în două săptămâni, să avem o îmbunătățire a crizei sanitare.
Conform medicului Adrian Marinescu, masca e cea mai importantă pentru că „e un lucru practic”: „Dacă ne gândim la celelalte măsuri, poate că distanțarea nu depinde doar de mine. Dacă sunt oameni mulți în jurul meu poate că la un moment dat, chiar dacă îmi doresc, nu voi avea această distanțare”.
Potrivit medicului, regulile de igienă sunt importante, dar sunt situații în care oamenii nu au la îndemână săpun sau soluție dezinfectantă, însă au masca la îndemână. Dacă e folosită corect, reprezintă o barieră.
„Peste tot în lume s-a ajuns la concluzia că reducerea ratei de infectare este foarte mare. Ce trebuie să înțelegem noi în Europa și în primul rând este că într-adevăr, masca este cea care poate să facă foarte clar diferența. Și poate să o facă repede. Nu de pe o zi pe alta, dar cu siguranță dacă respectăm astăzi – purtăm corect masca și sigur și celelalte măsuri -, în două săptămâni am putea clar să vedem o îmbunătățire. Nu o să fie dintr-odată dar o să vedem niște cifre care o să arate mult mai bine”, a afirmat medicul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte
Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]