Curier Județean

Șoferiță de 34 de ani, din Alba, implicată într-un accident în Sibiu. Un mopedist de 30 de ani a ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferiță de 34 de ani, din Alba, implicată într-un accident în Sibiu. Un mopedist de 30 de ani a ajuns la spital

Un accident de circulație s-a produs miercuri pe Calea Dumbrăvii, din municipiul Sibiu. În evenimentul rutier a fost implicată și o șoferiță din Alba.

Petrecerea Divorțaților

Din primele cercetări efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că, în timp ce se afla staționată pe Calea Dumbrăvii, o sibiancă în vârstă de 46 de ani nu s-ar fi asigurat la deschiderea portierei autoturismului, acroșând un scuter care se deplasa pe Calea Dumbrăvii, spre Bulevardul Mihai Viteazu, condus de un cetățean străin, în vârstă de 30 de ani.

În urma impactului, mopedul a fost proiectat într-un autoturism care circula în aceeași direcție, condus de o altă femeie în vârstă de 34 ani, din județul Alba.

Echipajele SMURD sosite la fața locului au acordat asistență medicală unui bărbat în vârstă de 30 de ani, care conducea o motocicletă. Aceasta a suferit un traumatism la mână și multiple escoriații. A fost transportat la UPU Sibiu conștient.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.

Traficul rutier în acest moment se desfășoară normal, fără restricții de circulație.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Concurs la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Este disponibil un post de medic specialist în medicina de laborator, pe perioadă nedeterminată

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Este disponibil un post de medic specialist în medicina de laborator, pe perioadă nedeterminată Concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist la spitalul din Alba Iulia.  Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, organizează concurs, în conformitate cu prevederile O.M.S. nr.166/2023, pentru ocuparea urmatoarelor posturi: – 1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Primari și viceprimari din Republica Moldova, în vizită de studiu în Alba Iulia: Care au fost obiectivele

Ioana Oprean

Publicat

în

Primari și viceprimari din Republica Moldova, în vizită de studiu în Alba Iulia: Care au fost obiectivele O delegație compusă din 15 persoane, majoritatea primari și viceprimari din Republica Moldova (Edineț, Bălți, Ceadîr-Lunga, Anenii Noi, Cimișlia, Nisporeni, Cantemir, Chetrosu, Vorniceni și Volintiri) se află în perioada 19-22 octombrie într-o vizită de studiu în România, pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Incendiu la o anexă gospodărească din Câmpeni. A luat foc o magazie de lemne

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la o anexă gospodărească din Câmpeni. A luat foc o magazie de lemne Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o magazie de lemne din Câmpeni. Au intervenit pompierii pe strada Moților. Secția de Pompieri Câmpeni a intervenit în cursul nopții, în orașul Câmpeni, pe strada Moților, pentru localizarea și […]

Citește mai mult