Șoferii cu vârsta de până la 21 de ani și cei cu experiență sub un an, nu vor mai putea conduce mașini puternice, chiar dacă dețin permis categoria B
Șoferii cu vârsta de până la 21 de ani și cei cu experiență sub un an, nu vor mai putea conduce mașini puternice, chiar dacă dețin permis categoria B. O nouă propunere legislativă care vizează modificări ale Codului Rutier se află, în acest moment, în lucru la Parlament.
Iar una dintre schimbări se referă la relațiile dintre Poliția Rutieră și șoferi: ”În vederea stabilirii unor relații civilizate, calme și deschise, autoritatea competentă stabilește reguli de comportament specifice polițistului rutier în relația cu participanții la trafic și le supune Guvernului spre aprobare prin hotărâre”.
Totodată, proiectul vizează și restricții în ceea ce privește mașinile cu motor puternic.
Șoferii ”cu vârsta de până la 21 de ani, precum şi cei care au o experiență de conducere mai mică de un an pentru categoria de vehicule B, le este interzis să conducă vehicule care depășesc 100 CP, respectiv 75 de kw în cazul vehiculelor electrice”.
O altă schimbare se referă la școala de șoferi. Aici, numărul minim de ore de pregătire teoretică va fi de 25, iar cel de pregătire practică va fi de 45.
Cum se va obține permisul de conducere
Potrivit proiectului, examinarea pentru obținerea permisului de conducere se poate realiza şi de către examinatori persoane fizice atestate de către autoritatea competentă potrivit normelor de aplicare a prezentei legi, adică examinatorii nu vor fi neapărat doar polițiști. ”Desemnarea examinatorului, angajat al autorităţii competente prevăzute la alin. (1) sau persoană fizică atestată, se realizează prin tragere la sorți”.
Sursa: antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
