Șoferii care lucrează pentru aplicațiile de ridesharing vor fi obligați să dea bonuri fiscale. Proiectul a fost aprobat de Senat
Conform unui proiect de act normativ care a trecut luni de votul senatorilor și merge la Camera decizională, șoferii care lucrează pentru firmele care dețin aplicații de ridesharing, pentru a obține venituri, vor putea să transporte persoane cu mașina numai în anumite condiții stricte, . Spre deosebire de varianta apărută în dezbatere publică, forma proiectului ce a fost adoptată de Senat prevede că șoferii vor fi obligați să folosească aparate de marcat și să dea clienților bonuri fiscale.
Proiectul a suferit unele schimbări semnificative, la comisiile senatoriale, față de forma în care a fost pus în dezbatere. Poate cea mai importantă dintre ele este că șoferii care câștigă bani prin aplicațiile de ridesharing vor fi obligați să folosească aparate de marcat și să dea clienților bonuri fiscale. Cu alte cuvinte, obligația va reveni șoferului care deține mașina, care activează ca angajat sau persoană fizică autorizată ori care activează prin intermediul unei întreprinderi individuale/familiale sau firme.
„În cazul în care se încasează direct de la pasager, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea serviciului prestat, operatorul de transport alternativ (proprietarul mașinii – n. red.) are obligația de a utiliza aparat de marcat electronic fiscal (…), de a emite și înmâna bon fiscal pasagerului, precum și de a emite factură la solicitarea acestuia”, scrie în proiectul adoptat de Senat.
Inițial, documentul prevedea că pasagerilor le vor fi emise, direct în aplicația de ridesharing, documente electronice care să fie echivalentul chitanțelor fiscale. Practic, nu se făcea nicio referire la case de marcat și bonuri fiscale.
De asemenea, senatorii au mai operat modificări și la condițiile în care vor putea fi folosite mașinile de către șoferi. Astfel, vechimea maximă va fi de zece ani, nu de 15 ani, iar inspecția tehnică periodică va trebui făcută o dată la șase luni, nu o dată la un an.
Referitor la condițiile pe care vor trebui să le îndeplinească șoferii, senatorii au adăugat că aceștia vor trebui să fie apți medical și psihologic. Dar și că nu vor putea lucra pentru aplicațiile de ridesharing dacă au avut permisul auto suspendat în ultimii cinci ani pentru că au condus băuți sau drogați ori pentru că au fost implicați în accidente rutiere în care au rănit sau omorât persoane.
În rest, proiectul prevede în continuare că șoferii care se ocupă de transportul alternativ de tip ridesharing vor fi obligați să aibă un certificat de atestare profesională pentru transportul de persoane în regim de închiriere. Documentul va putea fi obținut de la Autoritatea Rutieră Română. În plus, șoferii vor trebui să fie în vârstă de cel puțin 21 de ani și să aibă un permis auto de categoria B de cel puțin doi ani.
Șoferii vor trebui să aibă la ei, în plus față de ce prevede Codul rutier, o copie a autorizației pentru transport alternativ, o poliță de răspundere civilă legală, o poliță de asigurare pentru bunuri și persoane și o copie tipărită a contractului încheiat cu firma ce deține aplicația de ridesharing.
Pe deasupra, propunerea legislativă prevede că veniturile șoferilor vor fi impozitate în conformitate cu Codul fiscal, însă fără să se facă precizări exprese în acest sens.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Uber este o firmă care oferă servicii de transport și că poate fi obligată să se autorizeze la nivelul fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Acesta este, practic, motivul principal pentru care a fost inițiat proiectul de lege aflat aproape de votul favorabil al Senatului.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 13 octombrie 2025: Ploi multe și temperaturi în limitele specifice perioadei. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 13 octombrie 2025 Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza meteo până în 13 octombrie 2025. Vor fi ploi multe și temperaturi în limitele specifice perioadei. *Săptămâna 15 – 22 septembrie 2025 Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare […]
Nicuşor Dan: „Cel târziu la începutul anului 2027 România va începe o creştere pe care românii o vor vedea”
Nicuşor Dan: „Cel târziu la începutul anului 2027 România va începe o creştere pe care românii o vor vedea” Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, 11 septembrie 2025, la televiziunea B1 TV, că cel târziu la începutul anului 2027 România va începe o creştere pe care românii o vor vedea. „În momentul acesta, prin TVA, […]
Elevii cu CES primesc sprijin financiar în anul școlar 2025-2026: Cererile se depun până pe 30 septembrie, dar școlile le acceptă tot anul
Drepturi pentru copiii cu CES în 2025-2026: Cum pot părinții să depună cererile și ce acte trebuie să aibă la îndemână În anul școlar 2025-2026, copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) au dreptul la alocație zilnică de hrană, rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, conform Hotărârii de Guvern nr. 564/2017. Aceste drepturi se […]