Şoferii ar putea plăti cu 50 la sută mai mult pentru RCA
Şoferii români ar putea plăti în curând mai mult pentru RCA, nivelul creşterii urmând să fie stabilit de fiecare companie în parte. Surse din piaţa asigurărilor susţin că majorarea care ar putea fi aplicată pentru segmentul asigurărilor auto obligatorii ar putea varia între 15 şi 50%, însă este posibil ca unele societăţi de asigurări să nu umble la tarife, pentru a nu pierde din clienţi. Reprezentanţii celor mai importante companii de asigurări consideră că actualele tarife la RCA sunt „insuficiente”, mai ales pentru că tot mai multe victime ale accidentelor solicită şi obţin în instanţe despăgubiri din ce în ce mai mari. „În prima parte a acestui an, preţul mediu la RCA s-a situat în jurul valorii de 110 de euro, pentru autoturismele cu capacitate cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, valoare insuficientă în condiţiile unei frecvenţe a daunei atât de ridicată şi a apariţiei unor cereri de despăgubiri de dimensiuni din ce în ce mai mari, mai ales pentru daune nonpatrimoniale (cele pentru vătămări corporale – n.red.)”, a declarat Florentina Almăjanu, directorul general al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR), asociaţie care are 23 de membri şi generează peste 95% din volumul afacerilor de pe piaţa asigurărilor. Pentru un Logan, dacă RCA se va scumpi cu 50%, românii ar putea plăti 165 de euro. În ultimii ani, scumpirile anuale ale poliţelor RCA au fost de 10% – 30%. În Bulgaria RCA costă 80 euro, iar în Ungaria 105 euro, pentru acelaşi autoturism de 1.400 cmc.
Cât costă RCA
România 110 euro
Bulgaria 80 euro
Ungaria 105 euro
lTarife valabile pe un an, pentru un autoturism de 1.400 cmc. Sursa UNSAR, brokeri de asigurări
RCA au urcat de la peste 1,1 miliarde lei, în intervalul ianuarie-septembrie 2009, la 1,21 miliarde lei, în perioada similară a acestui an. Prin urmare, şi pe această clasă de asigurări se înregistrează o creştere a daunalităţii. (G.F.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română
SUBIECTE SIMULARE Evaluarea Națională 2026: Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a la limba și literatura română Simularea examenului de Evaluare Națională a început luni, 16 martie 2026, cu proba la limba și literatura română. Probele s-au desfășoarat în condiții de examen, iar evaluarea lucrărilor va fi realizată folosindu-se platforma digitală. Profesorii […]
VIDEO | Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul
Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul La sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Alba s-a format o codă uriașă în dimineața zilei de luni, 16 martie 2026. Șirul de oameni care stau la rând este extrem de mare. Oamenii, în principal vârstnici, spun că doresc să se […]
VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale
Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]