Șofer din Sebeș, cercetat de polițiști: A fost prins la volanul unui ansamblu cu remorcă pentru care nu deținea categoria de corespunzătoare de a conduce
Șofer din Sebeș, cercetat de polițiști: A fost prins la volanul unui ansamblu cu remorcă pentru care nu deținea categoria de corespunzătoare de a conduce
Un șofer din Sebeș este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volanul unui ansamblu cu remorcă pentru care nu deținea categoria de corespunzătoare de a conduce.

Potrivit IPJ Alba, la data de 6 aprilie 2026, în jurul orei 11.15, polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe strada Mureșului din municipiul Sebeș, un ansamblu format dintr-un autovehicul și o remorcă, ansamblu ce totalizează o masă maximă autorizată de 4.700 de kilograme, fiind condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Sebeș.
Din verificări a reieșit că bărbatul nu deține categoria corespunzătoare pentru a conduce ansamblul, el deținând categoriile AM, B1, B și mențiunea care atestă faptul că poate conduce un ansamblu de vehicule a cărui masă totală maximă autorizată nu depășește 4.250 de kilograme.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Albaiulian de 36 de ani, condamnat pentru rafic de droguri de mare risc, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta 5 ani după gratii
Albaiulian de 36 de ani, condamnat pentru rafic de droguri de mare risc, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta 5 ani după gratii Un albaiulian de 36 de ani, condamnat pentru rafic de droguri de mare risc, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta 5 ani […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Crăciunelu de Jos: Trei autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Blaj
ACCIDENT rutier la Crăciunelu de Jos: Trei autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Blaj Un accident rutier a avut loc astăzi, 7 aprilie 2026, în localitatea Crăciunelu de Jos. Din primele informații disponibile, este vorba despre un incident rutier cu trei autoturisme implicate. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și […]
Care este PROGRAMUL magazinelor în Săptămâna Mare și de Paște 2026, în Alba: Când sunt deschise Kaufland, LIDL, Carrefour, Penny și mall-urile de sărbători
Care este PROGRAMUL magazinelor în Săptămâna Mare și de Paște 2026, în Alba: Când sunt deschise Kaufland, LIDL, Carrefour, Penny și mall-urile de sărbători Marile supermarketuri vor funcționa după un program special de Paște 2026. Lidl, Kaufland, Penny și Carrefour au anunțat în ce zile vor fi închise. Românii sunt sfătuiți să nu lase pe […]